Lucrărille la podul care va conecta două provincii ale României sunt în grafic. Construcția a început în vara anului trecut și ar trebui finalizată vara viitoare. Iată ce lungime va avea, cât a costat și în ce fază se află lucrările începute.
Lucrările sunt în grafic la noul pod
Aproximativ un an a mai rămas până când România se va putea lăuda cu un nou pod care leagă două provincii. Este vorba de o construcție începută în vara anului trecut, după nenumărate întârzieri cauzate de anumite probleme de proiectare care au trebuit să fie remediate.
Din fericire, lucrările sunt în grafic la singurul pod cu arc construit în Oltenia după anul 1989. Așa cum spuneam și mai sus, acesta este ridicat pe Defileul Jiului, pe Drumul Naţional 66, şi face legătura cu Ardealul. În prezent, lucrările sunt în derulare și construcția se află într-o etapă extrem de importantă. Este vorba de turnarea betonului la unul dintre arcuri.
„Au început lucrările de betonare ale arcului podului pe pe DN 66, km 105+250, zona Lainici. Doar pentru un singur arc se toarnă peste 125 m³ de beton şi s-au folosit peste 13 To de fier pentru armătură“, au trasmis reprezentanţii Direcţi Regionale de Drumuri şi Poduri (DRPD) Craiova, potrivit adevărul.ro.
Podul de la Lainici
Ce lungime va avea noul pod
Podul atât de așteptat se va întinde pe o lungime de 75 de metri. Momentan, aici există o serie de restricții, dar după finalizarea lucrărilor acestea vor fi eliminate. În prezent, podul provizoriu are o singură bandă și circulația autovehiculelor cu o greutate de peste 30 de tone este interzisă.
Însă, restricțiile vor fi scoase imediat ce noul pod va fi gata . Valoarea contractului se ridică la o sumă de circa 20 milioane de lei, iar construcția ar trebui să fie finalizată în vara anului viitor. Mai mult, autoritățile anunță că se va construi şi o parcare lângă Mănăstirea Lainici, iar drumul naţional va fi deviat pe un alt traseu.
„Investiţia este în grafic şi suntem mulţumiţi de lucrările care au fost realizate“, a precizat Cristi Tudor, responsbilul de relaţia cu mass media din partea DRPD Craiova.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.