POLIȚIȘTII GIURGIUVENI AU CONTINUAT SĂ ACȚIONEZE PENTRU A…

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu

POLIȚIȘTII GIURGIUVENI AU CONTINUAT SĂ ACȚIONEZE PENTRU A VERIFICA MODUL ÎN CARE SE RESPECTĂ PREVEDERILE LEGALE IMPUSE ÎN CONTEXTUL STĂRII DE ALERTĂ

Pe parcursul zilei de ieri, 7 martie a.c., polițiștii giurgiuveni împreună cu efective din cadrul I.J.J. Giurgiu, polițiști locali și inspectori de la I.T.M. Giurgiu au desfășurat acțiuni comune de verificare, cu efective mărite, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenir…ea răspândirii virusului Sars-Cov-2, la activitățile de verificare participând, în sistem integrat, 180 de forțe de ordine.

În cadrul acțiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost verificate 75 de societăți comerciale și 121 de obiective/locații de interes cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă, 174 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate totodată 1.244 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale în valoare de 27.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție dispuse în această perioadă.

Astfel, exemplificăm cazul a două evenimente private, organizate de două persoane, contrar prevederilor Legii nr. 55/2020, la un complex de alimentație publică din localitatea Palanca, comuna Florești Stoenești, județul Giurgiu, unde participau 30 de persoane. Administratorul complexului a fost sancționat cu amendă în valoare de 10.000 lei, cei doi organizatori cu amendă în valoare de 500 lei fiecare, iar participanții au fost sancționați contravențional cu avertisment.

Pe parcursul activităților de control polițiștii au adus la cunoștința cetățenilor necesitatea dar și obligativitatea respectării măsurilor de protecție, respectiv purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

Polițiștii reamintesc faptul că, deși acționează preventiv, față de abaterile de la normele legale în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.

Obiectivul urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate este siguranța cetățenilor, iar acțiunile pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus ( COVID – 19) vor continua, forțele de ordine fiind permanent la datorie, pe raza întregului județ.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.