Povestea unui tânăr care a revenit la Giurgiu, după mai bine de un deceniu, pentru a-i trata pe oameni de ”durere”!

Cu o săptămână în urmă cotidianul nostru anunța prezența, în municipiul nostru, a unui maseur experimentat, dispus să trateze printr-o procedură nouă, ”pro bono” (gratuit), pe toți giurgiuvenii ce i se vor adresa.
Dorind să îl cunoaștem mai bine și în același timp a afla ce ”vânt” îl aduce în Giurgiu și de ce tratează bolnavii gratuit, am luat legătura cu el și, uite așa, am aflat o poveste tulburătoare pe care merită să o cunoașteți și dumneavoastră.
Cosmin Adrian are 44 de ani și este născut la Giurgiu. După ce a terminat Liceul ”Tudor Vianu”, (promoția 1996), prima generație de informatică -, cum ne spunea el, avându-l diriginte pe profesorul Viorel Vernescu, și ca director pe regretatul Stelică Dumitrescu, s-a întors în orașul natal dorind să trateze și să vindece oameni. Dar nu oricum…
Cosmin îmi spunea că de mic văzuse, în mai multe rânduri, atât în casă cât și pe la diferite rude, cum oameni ce se văitau de tot felul de dureri erau tratați cu masaje, sau cum li se puneau ventuze, acesta din urmă fiind un procedeu la care, nu știm din ce considerente, medicina modernă a renunțat în România, deși în multe state din lumea civilizată, el a continuat și s-a perfecționat, totodată. Dar cum a început acest drum al perfecționării în această profesie de chiropractor, Cosmin Adrian vă va povesti chiar el, în rândurile de mai jos…
Cu 11 ani în urmă, am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport… Mă calificasem în Kinetoterapie, adică un fel de gimnastică medicală și eram un simplu maseur, aspirând să ajung într-o zi mult mai departe… Locuiam în Timișoara, unde astăzi am un cabinet de masaj și chiroterapie (n.a.- tehnica de relaxare postizometrică, de mobilizare si manipulare a coloanei vertebrale, de a ajusta vertebrele si a restabili echilibrul fiziologic).
Cum am ajuns acolo? Foarte simplu: tata, timișorean, iar mama giurgiuveancă! La un moment dat însă, ei s-au despărțit… Tata s-a întors în Timișoara… Am simțit, este adevărat, lipsa lui… Mama s-a recăsătorit. Mai aveam 2 frați. Așa că am plecat în Timișoara, unde aveam  și o mătușă care nu a fost căsătorită niciodată și nici nu a avut copii.  De ea am avut grijă tot timpul. Totodată, am rămas acolo și pentru că, tânăr fiind, m-am îndrăgostit de o voleibalistă de la Poli Timișoara, cu care am avut o relație pentru ceva timp. Dacă nu ar fi fost ea, probabil că m-aș fi întors la Giurgiu. Așa că, am rămas acolo…
Revin la povestea carierei mele de chiropractor… Simțeam că este nevoie de mult mai mult. Studiam broșuri de specialitate, citeam tot ce îmi cădea în mână legat de această specializare. Degeaba însă dacă nu găseam și omul cu care puteam să practic acest lucru. Doream să ajung la părintele Chiropracticii, Chris Leone. Am început să-i scriu. I-am scris luni de zile, la rând, dar nu primeam niciun răspuns… Așa au trecut vreo 3 ani… Până într-o zi în care am primit de la el un mesaj: ”- Vino, te aștept! ”
În acel moment, toate economiile mele se ridicau la 50 de dolari! Pentru a ajunge la el aveam însă nevoie de cel puțin o mie și ceva de dolari… Am început să sun prietenii, cunoștințele. Nimeni însă nu-mi dădea nicio speranță. Printre pacienți, cunoscusem o bătrânică ce venea la mine la terapie, o dată pe săpămână. Îi făceam ba masaj de relaxare, ba pentru circulație… M-a văzut trist și preocupat și m-a întrebat ce este cu mine. Aveam o relație caldă cu dumneaei. Am început să-i spun că aveam o șansă de a ajunge la cel care ar putea să mă învețe totul în această profesie, dar că nimeni nu vrea să mă ajute cu bani. Nu știam nici măcar ce să vând, căci eram sărac. Fără să îmi spună ceva, la finalul procedurii, și-a luat la revedere și s-a întors cam după vreo două ore, la cabinet, ținând în mână un plic.  Îmi zice: ”- Uite Cosmine, du-te și îndeplinește-ți visul!” În plic erau exact banii de care aveam nevoie. Era ca într-o poveste… Nu-mi venea să cred!
I-am mulțumit, promițându-i că îi voi restitui într-o zi, banii… Eram mega fericit. Am plecat, am studiat, iar după un an de pregătire cu maestrul, primul lucru pe care l-am făcut, la întoarcerea în țară a fost să o caut pe bătrână, pentru a-i mulțumi că mi-a oferit această șansă și să-i restitui banii. Nu luasem deloc legătura cu ea în tot acest timp, căci pe atunci nu aveam această posibilitate.
Când am ajuns acasă la ea, fata dânsei mi-a spus că maică-sa murise…
În acest punct Cosmin a făcut o pauză lungă… În ochi i-au apărut lacrimi mari… Și-a stăpânit cu greu plânsul.
În momentul ăla m-am dus la cimitir, unde era îngropată, m-am așezat în genunchi în fața mormântului ei și am promis că din acea zi voi merge permanent în azile, ca să îi ajut cum pot pe cei bătrâni, cu tot ce învățasem eu până atunci. Din cauza Pandemiei însă, în ultimii ani nu am mai putut să fac acest lucru. Așa m-am hotărât să vin la Giurgiu și să îi ajut pe concetățenii mei, fiind orașul în care m-am născut și unde m-am format. Am dorit să vin în minivacanța asta, în ajunul Zilei Naționale a României, să întind în acest fel o mână de ajutor celor ce au nevoie de mine.
Întrebat de unde pasiunea asta pentru medicina sportivă, respectiv pentru Chiropractică, Cosmin mi-a răspuns:
Străbunicul meu a fost sanitar, pe front… Constanda Constantin îl chema. Îmi aduc aminte că veneau oamenii la el să le pună ventuze. Stătea pe la Teatrul de Vară, pe o stradă care atunci se numea ”30 Decembrie”. Eram fascinat de modul în care lucra cu ventuzele alea ce arătau ca niște borcane din sticlă pe care le după ce le clătea cu spirt le încălzea la o flacără. Parea un magician… Priveam la el cu gura căscată!
Nu știam că după câteva decenii voi ajunge să pun și eu ventuze. Vedeam oamenii cum plecau de la el mulțumiți, cum se bucurau că au scăpat de durere. Unii se aplecau, dorind să îi sărute mâna. Erau oameni pe care el îi pusese pe picioare. Unchiul meu a fost, la rândul său, doctor sportiv în Giurgiu. Îl chema Georgescu Petru. Și de la el am moștenit puțin din pasiunea pentru această practică medicală. În perioada școlii mergeam cu el la meciuri de fotbal, unde era mereu în centrul atenției. Lucrul ăsta îmi plăcea teribil. Mă simțeam la rândul meu la fel de important. Cei ce aveau o problemă de sănătate i se adresau cu ”domnule doctor”, cu mult respect. Îmi dădea un sentiment de siguranță și, totodată, de satifacție. Acelea au fost, practic, primele impulsuri ce m-au determinat să fac, mai târziu, din pasiunea asta o carieră.
Cosmin mi-a vorbit și despre cum a ajuns să participe la competiții în acest gen de practică.

Am dorit mai întâi să ajung cel mai bun în Timișoara. Aveam o concurență acerbă din partea unor oameni care făceau de multă vreme lucruri asemănătoare. Ei erau cunoscuți, în timp ce eu eram tânăr și un ilustru necunoscut… Însă eu vedeam în mine potențialul uriaș de care dispuneam. Îmi spuneam tot timpul ”știu că sunt mai bun ca ăla!”, ”știu că sunt mai bun ca ăla!” Repetam asta tot timpul… Doream să devin un nume, să fiu cel mai bun… Când am devenit conștient că am ajuns la un nivel superior în această profesie, că pot să rezolv cazuri extrem de dificile, am decis să particip la concursuri. Să încer să mă autodepășesc.
Ajunsesem să am forța de a privi omul din fața mea și să îi citesc pur și simplu afecțiunile, ca într-o carte. Am avut un caz în care o tânără mi-a adus un băiat care putea să miște foarte puțin piciorul. Seara după ce am terminat lucrul în cabinet, l-am chemat, l-am privit pe toate părțile după care i-am spus: ”- Gata, urcă pe masa de masaj!” După câteva procedee am reușit să-l fac să își miște bine piciorul. A fost pentru el ca o minune, iar pentru mine o mare satisfacție.
Vreau să precizez că aceste proceduri au un efect de lungă durată, nu sunt ca agocalminul. pe care îl iei și care îți ameliorează doar pentru un timp durerea. Multe lucruri din corpul nostru se petrec din cauza stresului la care suntem supuși zi de zi, încărcărilor cu energii negative, necazurilor care ne strivesc sistemul nervos și, nu neapărat, unor afecțiuni. Creierul asimilează o mulțime de informații, toate problemele, totul. El însă nu are capacitatea de a stoca totul acolo și atunci transmite acest lucru întregului corp. Iar corpul, acolo unde nu poate duce, unde căile energetice sunt obturate, apar anumite blocaje. Chiropractica asta, care înseamnă ”tehnică efectuată manual”, constă tocmai în manipularea, în special, a articulaţiilor coloanei vertebrale ce influenţează sistemul nervos central (cordul spinal).
https://youtu.be/DQm_8xPLJ6M
https://youtu.be/cKGZO2VexQE
https://youtu.be/9P7qArFVDFM
————————————————————————————-
***Coloana vertebrală reprezintă o parte vitală a corpului uman, cu rol de susţinere, mişcare a corpului şi de protejare  a măduvei spinării – structura ce transmite impulsuri nervoase şi controlează toate mişcările şi senzaţiile corpului.
Orice fel de leziune, impact mecanic sau compresie a articulaţiilor coloanei vertebrale duce la iritarea nervilor spinali corespunzători. Această stare fiziologică anormală duce la perturbarea funcţiilor sistemului nervos care se manifestă prin simptome de durere, amorţeală, lipsa de putere musculară etc. Leziuni ale coloanei pot fi localizate în zona cervicală, toracică, lombară, sacrală sau coccigiană.
Cauzele leziunilor coloanei vertebrale (durerea de spate) pot fi multiple: postură deficitară, munca de birou fără pauze, sedentarismul, căzături, accidente de maşină, obezitatea, degenerarea  discurilor intervertebrale, graviditatea la femei etc…În multe din aceste cazuri tratamentul chiropractic este eficient şi duce la vindecarea acestor condiţii. Manipularea are rolul de a “elibera” presiunea din jurul nervului spinal folosind metoda de impuls mecanic, mişcând şi mobilizând articulaţia vertebrei respective.
—————————————————————————————
Chiropractica deblochează orice blocaj din corpul uman. Și uite așa, după ce am studiat și practicat această metodă, am dorit să intru în competiții. Prima a fost în oraș, la nivel local. Academiile de acolo și-au trimis competitorii. M-am înscris și eu și am câștigat. Atunci mi-am zis: hai să încerc mai departe. Și uite așa, am ajuns ca la anul să reprezint România la Campionatul Mondial de masaj, la Copenhaga, în perioada 18-19 iunie.
În privința relației mele cu giurgiuvenii, intenționez să revin la Giurgiu între 15 și 30 ianuarie 2022, ca să am mai mult timp la dispoziție pentru a-i putea ajuta pe oamenii care chiar au nevoie de mine. Din păcate, de data aceasta au fost cetățeni care s-au supărat că n-am putut să mă ocup, așa cum ar fi dorit, de ei. Trebuie înțeles însă că și eu sunt om și nu pot mai mult. Au fost zile în care am tratat și 50 și 60 de persoane. Vă dați seama că este un consum enorm de energie pentru mine. În același timp trebuie să mă descarc de energiile negative cu care mă încarc de la bolnavi. Voi încerca totuși să vin la Giurgiu măcar o dată la 2-3 luni…

La întrebarea cum află ce are nevoie pacientul atunci când i se adresează, Cosmin mi-a spus că simte în general afecțiunea de care bolnavul suferă.
Sunt fericit că până acum cazurile pe care le-am tratat s-au bucurat de efecte pozitive.  Sunt bolnavi, prezentați pe pagina mea de Facebook, care au ajuns la mine după ce au mers printr-o mulțime de clinici și spitale, fără niciun rezultat. Patronul ”Clubului 30”,  din Timișoara, după câteva ședințe și-a ameliorat starea, reușind să facă o serie de lucruri cu mâna stângă, pe care nu putea să o folosească. Cei mai mulți din cei ce vin la mine acuză afecțiuni de genul: hernie de disc, discopatie lombară, scolioze, spondiloze, blocaje lombare și tot ce înseamnă durere… Ideea este ca organul respectiv să nu fie afectat grav sau persoana să nu aibă probleme din naștere… Acolo nu mai ține de mine. Aș dori în același timp să ajung într-o zi ca prin ceea ce fac să pot trata oamenii chiar și de cancer și de alte boli grave.
Cosmin ne spunea că și-ar fi dorit tare mult să își revadă și să îi trateze de bolile bătrâneții pe profesori săi, cărora le mulțumește pentru educația pe care i-au dat-o. Din păcate, așa cum a constatat, mulți dintre ei nu mai sunt astăzi printre noi.
Orașul acesta a avut profesori de excepție… Oameni care ne-au marcat destinele. Ăsta a fost motivul pentru care nu am vrut să iau bani… Același lucru îl voi face, în continuare, în cazul oamenilor nevoiași, fără posibilități…
Aici la Giurgiu, colaborez cu o tânără, Denisa Ciorîcă, pe care încerc să o inițiez în această pratică și care, cu multă muncă și studiu, va ajunge să facă ceea ce fac eu astăzi. În consecință, există aici la Giurgiu un cabinet în care chiropractica va putea fi aplicată celor ce au nevoie de ea, respectiv de mine. La această oră Denisa face presopunctură, reflexoterapie, tratamente anticelulitice, pune ventuze și multe altele… Intenționez să o duc la o Academie unde să învețe tot ce trebuie în această profesie… Oricum, Denisa are toate autorizațiile necesare pentru a putea practica acest lucru…
M-am despărțit de Cosmin Adrian cu satisfacția că am avut șansa de a cunoaște un om cald, cu un vibe pozitiv, modest și dornic în același timp de a face bine celorlalți, în mod total dezinteresat, lucru pe care – probabil că îmi veți da dreptate! -, cu greu îl mai găsești astăzi. Bucuria mea este cu atât mai mare și pentru că giurgiuvenii vor avea, de acum încolo, încă un loc în care să poată să își trateze durerile fizice, Giurgiu neoferindu-le deocamdată prea multe variante în ceea ce privește ameliorarea problemelor de sănătate.  
În următoarea perioada vă vom anunța cand începe activitatea propriu-zisă în cabinetul lui Cosmin si cum puteți lua legătura cu acesta, pentru a beneficia de ajutorul practicilor sale.
(Florian TINCU)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Povestea unui tânăr care a revenit la Giurgiu, după mai bine de un deceniu, pentru a-i trata pe oameni de ”durere”!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.