Precizări privind ACORDAREA AJUTORULUI FINANCIAR persoanelor ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei!
Potrivit prevederilor art. X, coroborate cu cele ale art. XIII din OUG nr.168/2022, în anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România și ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei.
Persoanele care au locul de ședere/reședintă obișnuita în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar!
PRECIZĂRI PRIVIND ACORDAREA AJUTORULUI FINANCIAR, ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE O.U.G. NR.168/2022
a). în cuantum de 1000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1 500 lei inclusiv;
b).în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1 501 lei și 2 000 lei, inclusiv;
c). în cuantum de 600 de lei, daca nivelul veniturilor lunare este între 2 001 lei și 3 000 lei inclusiv;
Ajutorul financiar se plătește în două tranșe egale, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, astfel:
-
în cuantum de 500 lei , dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1 500 lei, inclusiv;
-
în cuantum de 400 lei , dacă nivelul veniturilor lunare este între 1501 lei și 2 000 lei, inclusiv;
-
– în cuantum de 300 lei , dacă nivelul veniturilor lunare este între 2 001 lei și 3 000 lei, inclusiv;
Conform prevederilor art. X alin. (3) din actul normativ mai sus amintit, prin termenul “venituri lunare “ se înțelege:
a).venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;
b).venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, platite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023;
c).venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu excepția veniturilor din indemnizatiile acordate persoanelor prevăzute la art.4 alin.(2) si Nesecret Bd. Independentei bl. 104-105 parter Tel.: +4 0246 212 381 petitii.giurgiu @cnpp.ro www.cjpgiurgiu.ro Ministerul Muncii si Protectiei Sociale Casa Națională de Pensii Publice art.18 alin.(1) lit.c) din Legea nr.341/2004, și a veniturilor din drepturile acordate persoanelor prevăzute de Legea nr. 49/1991 și plătite în luna ianuarie 2023, respectiv în luna octombrie 2023 prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii;
d).venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2009, cu modificarile si completările ulterioare;
e).venituri din salarii si asimilate salariilor ;
Ajutorul financiar prevăzut la art. X alin.1 din OUG nr.168/2022 se acordă numai în situatia în care veniturile lunare cumulate, precizate anterior ( lit.a) – e) realizate de aceeasi persoană sunt mai mici sau egale cu 1 500 lei, 2 000 lei , respectiv 3 000 lei.
Ajutorul financiar prevăzut de ordonanta se plătește din oficiu , în luna ianuarie 2023, a fost tranșa I de acordare a acestuia, tranșa a II-a acordându-se în luna octombrie 2023.
Director executiv: Marian Cătălin DUMITRU
Articolul Precizări privind ACORDAREA AJUTORULUI FINANCIAR persoanelor ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Potrivit prevederilor art. X, coroborate cu cele ale art. XIII din OUG nr.168/2022, în anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii, care au domiciliul în România și ale căror venituri sunt mai […]
Articolul Precizări privind ACORDAREA AJUTORULUI FINANCIAR persoanelor ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/precizari-privind-acordarea-ajutorului-financiar-persoanelor-ale-caror-venituri-sunt-mai-mici-sau-egale-cu-3-000-lei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 5 octombrie 2023 18:12