Prefectul ION GHIMPEȚEANU se ține de cuvânt și se alătură salvatorilor din apă (video)

Așa cum am promis, încă de la deschiderea oficială a Workshopului Internațional de Salvare din Apă și Prim Ajutor Specific, am mers astăzi (n.red: joi, 31 iulie) la plaja neamenajată din apropierea Podului Prieteniei pentru a le arăta voluntarilor de la Crucea Roșie toată susținerea necesară.

Mă așteptam să văd lucruri interesante, în cadrul taberei ce se desfășoară la Giurgiu, în această săptămână, dar nu credeam să descopăr o asemenea desfășurare de forțe.

Am văzut cum se aplică metodele de salvare și resuscitare, corect, în ritm alert. Fiecare voluntar știa ce are de făcut într-o mare de agitație și pericol, desigur, simulat. A fost o reală plăcere să văd tineri care se ajută și se susțin.

Este un exemplu de educație, socializare, empatie, curaj, spirit civic, și chiar distracție acest workshop. Simulările pe care le-am văzut astăzi nu sunt departe de tragediile care s-au petrecut pe plajele neamenajate din județ, astfel că aceste traininguri sunt de un real folos .

Felicitări Crucea Roșie Română și filialei Giurgiu, pentru impecabila organizare a celei de-a 11-a ediții a acestui workshop! Sunt alături de voi în continuare! (Ion Ghimpețeanu – facebook.com)

video: https://www.facebook.com/PrefecturaGiurgiu/videos/612621784873792

 

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.