Au fost semnate contractele de furnizare pentru implementarea unui sistem digital de monitorizare a protocolului de igienă a mâinilor în cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, investiție realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Contractul vizează dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale și presupune instalarea unui sistem modern care va urmări respectarea procedurilor de igienă în timp real, contribuind la creșterea siguranței pacienților și la îmbunătățirea calității actului medical.
Valoarea contractului este de 11.423.146,50 lei fără TVA, oferta fiind declarată câștigătoare în urma procedurii de achiziție publică desfășurate prin SEAP.
Prin această investiție, Consiliul Județean Giurgiu continuă procesul de modernizare a infrastructurii medicale și susține măsuri concrete pentru prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, una dintre prioritățile esențiale ale sistemului sanitar.
video: https://www.facebook.com/reel/1194578952484516
Reflectorul de Sud