Prima măsură decisă de autorități în contextul codului portocaliu: cursurile din tot județul se țin online miercuri
În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, care a avut loc astăzi, a fost adoptată hotărârea de suspendare a cursurilor cu prezență fizică în toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu, acestea urmând să se desfășoare în sistem online, în data de 18 februarie a.c.
Reamintim faptul că meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă, intensificări puternice ale vântului și viscol puternic, valabil în perioada 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 12:00.
În acest interval, va ninge abundent și se va depune un strat de zăpadă de 20–50 cm. Vântul va avea intensificări puternice, cu rafale de 60–85 km/h, determinând viscolirea zăpezii și reducerea vizibilității sub 50 m.
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/prima-masura-decisa-de-autoritati-in-contextul-codului-portocaliu-cursurile-din-tot-judetul-se-tin-online-miercuri/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 17 februarie 2026 16:32