Primăria Giurgiu, încă o dată victimă a unui fake news!

Primăria Giurgiu, încă o dată victimă a unui fake news!

Fake news-urile, știrile ce vizează emoțiile cititorilor și mai puțin adevărul conținutului textelor emise în spațiul virtual, se înmulțesc de fiecare dată în perioada unor apropiate evenimente importante și mai ales în perioada alegerilor electorale, când mizele puse în joc sunt majore, iar site-urile gestionate/ plătite de oamenii politici doresc ca prin astfel de modalități imorale să își depuncteze adversarii politici în fața electoratului.

Tot felul de neica nimeni își încearcă în această perioadă talentul de analist, comentator sau – și mai nociv – de jurnalist, evident din spatele unor conturi false, a unor pseudonime de tot râsul, impotenți intelectual, unii dintre ei analfabeți funcțional. Dar ce contează, să curgă sânge și lacrimi! Toți au învățat lecția aia cu „calomniază, calomniază că până la urmă tot rămâne ceva!” Altfel spus din 10 inși care citesc, vreo 3-4 vor crede, în timp ce restul vor deveni suspicioși și își vor pune întrebări.

Un astfel de caz a fost relevat de către site-ul Primăriei Giurgiu, text pe care vi-l supunem atenției, în care reprezentanții ei încearcă să convingă că știrile nocive pot aduce prejudicii majore nu numai instituției în sine, dar și relației acesteia cu cetățenii comunității, slăbind încrederea în reprezentanții  administrației locale, prin intermediul știrilor false. Dar iată textul informării, în rândurile de mai jos:

––––––––––––––––––––––––––––––

„Informațiile false și denigratoare abundă, în ultima perioadă, rețelele de socializare. Fie că sunt postate de conturi false sau nu, este evident că toate au scopul de a defăima și de a induce în eroare opinia publică.

Primăria municipiului Giurgiu prin Sport Club Municipal Dunărea 2020 Giurgiu vine cu următoarele precizări, dar și dovezi, în ceea ce privește speculațiile emise cu privire la achiziția din SICAP a serviciilor de cazare cu pensiune completă pentru 30 de persoane (25 sportivi și 5 persoane care fac parte din staff-ul tehnic), în localitatea Brezoi.

Pentru achiziția respectivă au fost solicitate oferte de prețuri, inclusiv la Agenția Națională pentru Sport (foto), iar oferta de preț a fost cu aproximativ 7.000 lei mai mult, respectiv 48.435 lei, față de valoarea serviciilor care au fost achiziționate din SICAP, de la alt ofertant, în valoare de 41.284 lei.

Mai mult decât atât, deși se dorea achiziția serviciilor oferite de către Agenția Națională pentru Sport, în data de 7 februarie 2024, cu 5 zile înainte de plecare, reprezentanții instituției au transmis un email prin care aduceau la cunoștință celor de la Sport Club Municipal Dunărea 2020, faptul că nu mai pot pune la dispoziție terenul.

Important de precizat este faptul că echipa de fotbal seniori este susținută, în proporție de 85% din sponsorizări, și profităm de acest prilej pentru a le mulțumi, încă o dată tuturor celor care sunt alături de echipă.

Rugăm pe toți cei care emit păreri în spațiul public, să se documenteze în prealabil și să nu mai încurajeze propagarea informațiilor false și denigratoare.

În fotografii sunt următoarele documente: Cerere de ofertă transmisă de către SCM Dunărea 2020, Agenției Naționale pentru Tineret, Oferta de preț stabilită de către Agenția Națională pentru Tineret și Sport, dar și e-mailul prin care a fost anunțată indisponibilitatea terenului.

–––––––––––––––––––––––––––––––

Așteptăm acum documentele acelora ce s-au folosit de niște știri false pentru a creea suspiciuni în rândul cetățenilor de bună credință, documente prin care ar putea demonstra, eventual, contrariul celor expuse în textul de mai sus de către reprezentanții Primăriei Giurgiu.

Iată o mostră de fake news pe care cu siguranță nimeni nu va avea curajul să și-o asume, în perioada următoare, autorii lucrând probabil, la acest moment, la alte bombe cu fumigene în stare să provoace suspiciuni în rândul giurgiuvenilor.

Adevărurile,  dragi impostori se spun deslușit, cu probe, cu asumarea lor public, nu de sub rochia mamei sau din spatele cortinei celor ce vă plătesc să mânjiți clanțele instituțiilor și ale celor ce le conduc, cu mizeriile pe care le consumați voi, ca surse de inspirație.

(Florian Tincu)

 

Articolul Primăria Giurgiu, încă o dată victimă a unui fake news! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Fake news-urile, știrile ce vizează emoțiile cititorilor și mai puțin adevărul conținutului textelor emise în spațiul virtual, se înmulțesc de fiecare dată în perioada unor apropiate evenimente importante și mai ales în perioada alegerilor electorale, când mizele puse în joc sunt majore, iar site-urile gestionate/ plătite de oamenii politici doresc ca prin astfel de modalități […]

Articolul Primăria Giurgiu, încă o dată victimă a unui fake news! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/primaria-giurgiu-inca-o-data-victima-a-unui-fake-news/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 14 martie 2024 19:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.