Profesii ce vor fi expuse dispariției în câțiva ani: Programatorii, vânzătorii, Dijeii și Jurnaliștii, printre cei mai expuși
Inteligența artificială are părți bune dar și negative. Una dintre acestea din urmă face ca Inteligența artificială să înlocuiască mintea umană, aruncând în șomaj o mulțime de de oameni.
Mai multe companii mari, precum Klarna, Microsoft și Amazon, și-au redus deja personalul uman și l-au înlocuit cu aplicații de inteligență artificială, iar un studiu Microsoft arată că numeroase joburi pot fi preluate aproape complet de algoritmi, în timp ce altele nu pot fi înlocuite de AI, scrie Sky News.
Studiul Microsoft a fost publicat în iuna iulie și a trecut aproape neobservat până acum. Raportul s-a bazat pe analiza a 200.000 de conversații dintre oameni și AI, colectate pe parcursul a nouă luni de utilizare a chatbot-ului Copilot, dezvoltat de Microsoft, în Statele Unite, în anul 2024.
Gigantul tehnologic a concluzionat că AI poate face 90% din munca istoricilor și programatorilor, 80% din activitățile vânzătorilor și jurnaliștilor și 75% din sarcinile DJ-ilor sau ale analiștilor de date.
De asemenea, în topul celor mai expuse 40 de locuri de muncă s-au numărat asistenții de relații cu clienții (72%), consultanții financiari (69%) și promotorii de produse (64%).
„Dacă ne uităm la aceste joburi peste 3-5 ani, e foarte probabil să fi fost înlocuite complet”, a avertizat un consultant AI, cu peste un deceniu de experiență.
Meseriile cele mai protejate de AI: doctorii, inginerii, muncitorii în construcții
La polul opus, studiul Microsoft arată și ocupațiile unde AI poate prelua doar 10% sau mai puțin din sarcini, meserii care necesită prezență umană: doctorii, asistenții medicali, inginerii sau muncitorii în construcții.
Iată mai jos lista profesiilor care pot fi aproape complet înlocuite de AI și șansele de automatizare ale acestora, potrivit Microsoft:
-
Interpreți și traducători (98%)
-
Istorici (91%)
-
Matematicieni (91%)
-
Corectori (91%)
-
Programatori automați( 90%)
-
Scriitori și autori (85)
-
Asistenți statistici (85)
-
Reprezentanți de vânzări (84%)
-
Redactori tehnici (83%)
-
Jurnaliști (81%)
-
Însoțitori de pasageri (80%)
-
Operatori telefonici (80%)
-
Editori (78%)
-
Analiști managementul fermelor și al locuințelor (77%)
-
Politologi (77%)
-
Experți în științe ale datelor (77%)
-
Geografi (77%)
-
Crainici și DJ radio (74%)
-
Brokeri (74%)
-
Dezvoltatori web (73%)
-
Reprezentanți servicii clienți (72%)
-
Funcționari deschidere conturi (72%)
-
Agenți de bilete și funcționari de turism (71%)
-
Analiști cercetare de piață (71%)
-
Administrator (70%)
-
Profesori de afaceri (70%)
-
Consultanți financiari (69%)
-
Profesori de economie ( 68%)
-
Analiști în management (68%)
-
Operatori centrală telefonică (68%)
-
Telemarketeri (66%)
-
Agenți de vânzări în publicitate (66%)
-
Arhiviști (66%)
-
Operatori telecomunicații pentru siguranță publică (66%)
-
Profesori în știința bibliotecii (65%)
-
Promotori de produse (64%)
-
Modele (64%)
-
Specialiști în relații publice (63%)
-
Funcționari de ghișeu și închirieri (62%)
-
Gazde/hostesse (60%)
La Giurgiu deocamdată acest pericol nu pare a amenința pe nimeni căci dincolo de numărul mare de salariați în societățile de stat, în alte domenii de activitate, din domeniul privat, nu pare că se înghesuie prea multă lume, zona de servicii putând absorbi oricând din forța de muncă existentă pe Piața muncii, însă din păcate nu există apetență spre acest obiect de activitate, decât în mică măsură. AI-ul rămâne pentru multe dintre agenți economici și pentru administrație un fel de SF, fiind accesat mai ales de elevi, atunci când primesc teme pentru acasă.
(Jurnal)
Articolul Profesii ce vor fi expuse dispariției în câțiva ani: Programatorii, vânzătorii, Dijeii și Jurnaliștii, printre cei mai expuși apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Inteligența artificială are părți bune dar și negative. Una dintre acestea din urmă face ca Inteligența artificială să înlocuiască mintea umană, aruncând în șomaj o mulțime de de oameni. Mai multe companii mari, precum Klarna, Microsoft și Amazon, și-au redus deja personalul uman și l-au înlocuit cu aplicații de inteligență artificială, iar un studiu Microsoft […]
Articolul Profesii ce vor fi expuse dispariției în câțiva ani: Programatorii, vânzătorii, Dijeii și Jurnaliștii, printre cei mai expuși apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/profesii-ce-vor-fi-expuse-disparitiei-in-cativa-ani-programatorii-vanzatorii-dijeii-si-jurnalistii-printre-cei-mai-expusi/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 15 februarie 2026 01:10