PTF Giurgiu: INFORMARE

Sute de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, achiziționate din Turcia, descoperite într-un autocar, la PTF Giurgiu

Aproximativ 700 articole vestimentare și 153 de parfumuri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii de frontieră giurgiuveni, întrucât prezentau suspiciuni de contrafacere. Bunurile au fost descoperite într-un autocar și aparțineau unui cetățean turc, pasager al mijlocului de transport

În noaptea de 31.10.2021, în jurul orei 02.30, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, un control specific asupra a unui autocar, care transporta persoane în regim internațional, pe ruta Turcia – România.
Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe colete de culoare neagră. Acestea conţineau 153 de parfumuri și aproximatix 700 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 47 de ani, pasager al autocarului. Acesta nu deținea documente de proveniență pentru bunurile sus-menționate și intenționa să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.
Toate bunurile, în valoare de aproximativ 150.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, față de persoana în cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet.

Două autoturisme, căutate de autoritățile din Germania, descoperite la PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat două autoturisme mărcile Mini Cooper și BMW X2 ce figurau în bazele de date ca bunuri pentru confiscare, alerte introduse de autorităţile germane. 

În ziua de 31.10.2021, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 34 de ani, conducând o autoutilitară, pe a cărei platformă erau transportate două autoturisme, mărcile Mini Cooper și BMW X2, ani de fabricație 2013 și 2018.
Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că cele două autoturisme transportate se aflau în atenția autorităților germane, figurând în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare. Alertele erau introduse de către autorităţile din Germania în luna octombrie a acestui an. La verificări șoferul bulgar a declarat ca nu avea cunoștință ca autovehiculele sunt în litigiu, el având responsabilitatea să le transporte în Bulgaria.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire la infracțiunea de furt”, faptă prevăzută de art. 270, alin 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal, iar autoturismele, în valoare de 175.000 lei, au fost indisponibilizat de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Cetățean din Pakistan depistat cu documente de identitate care aparțineau unei alte persoane

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat un bărbat, cetăţean din Pakistan, în vârstă de 68 de ani, care a încercat să intre ilegal în ţară, folosind un pașaport pakistanez și un permis de ședere francez, care aparţineau altei persoane.
În ziua de 30.10.2021, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autoturism, un cetățean pakistanez. Acesta a prezentat pentru control, un pașaport pakistanez și un permis de ședere francez.
Analizând documentele prezentate, echipa comună de control a constatat faptul că pasagerul din autoturism nu este unul și același cu persoana din fotografiile documentelor prezentate.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei sus-menționate, iar conform protocolului româno-bulgar, aceasta a fost preluată de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

The post PTF Giurgiu: INFORMARE appeared first on Informatia de Giurgiu.

Sursa: informatiadegiurgiu.ro
Articol sursa: PTF Giurgiu: INFORMARE

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.