Raed Arafat, despre ce s-ar putea întâmpla la finalul lui noiembrie în România. “Săptămâna viitoare aflăm”

Raed Arafat a vorbit despre cel de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus dar și de ce anume s-ar putea întâmpla la sfârșitul lui noiembrie. Liderul DSU a afirmat că cel mai probabil, valul pandemic va mai dura.

Raed Arafat a vorbit despre situația pandemică din luna noiembrie

Impactul măsurilor impuse de către CNSU ar putea fi analizat abia după finalizarea celor două săptămâni. Șeful DSU a afirmat că nu poate fi vorba momentan de un lockdown, însă valul patru va mai dura. Abia începând cu săptămâna viitoare vom putea ști dacă un platou al numărul infectărilor a fost atins sau nu.

“Va mai dura. Când ajungem la un platou, nu vom ajunge să avem o scădere rapidă. O să începem să avem o scădere lentă după platou. Întrebarea este dacă am ajuns la platou, că în ultimele 2 – 3 zile am văzut că suntem. Eram la 18.000, acum suntem la 16 – 15.000. Oare cât ţine platoul ăsta? Dacă e platou, dacă nu ne trezim din nou cu o creştere. Şi dacă ţine platoul ăsta în următoarele zile, când începe să scadă şi cu ce viteză? Clar că măsurile cu masca, mai ales şi celelalte poate vor ajuta la o scădere mai rapidă, dar nici asta nu va fi una spectaculoasă, de pe o zi pe alta să scadă cu câte 1.000. S-ar putea să ne trezim că o ducem aşa până prin mijlocul lunii noiembrie, sfârşitul lunii noiembrie, să vedem că încă luptăm cu acest val până ajungem la o situaţie controlabilă”, a spus Raed Arafat la Digi24.

Totodată, șeful DSU a afirmat că depinde foarte mult de cetățeni cât va mai dura actuala situație, în funcție de numărul de vaccinări dar și de respectarea actualelor măsuri.

”Depinde foarte mult de noi, din nou. Cu cât se vaccinează mai mult, cu atât şansa să controlăm situaţia este mai bună şi şansa să prevenim alt val mai târziu, prin ianuarie – februarie, este mai mare.  (…) Mijlocul săptămânii viitoare, miercuri – joi, ne vom da seama care sunt creşterile, dar şi duminică. Noi comparăm şi zilele. Duminică la o duminică, luni la o zi de luni şi vedem dacă sunt creşteri şi încă eram pe creştere”, a mai adăugat acesta.

raed arafat noiembrie
Momentan nu se stie daca acesta va fi ultimul val al pandemiei

Nu se știe dacă acest val este ultimul

În ceea ce privește valul patru, nu se știe momentan dacă este ultimul sau va mai urma. Raed Arafat a dat exemplul Angliei unde, impactul asupra sistemului sanitar nu este la fel de puternic în comparație cu celelalte valuri de infectare.

“Nu se știe. Anglia are o variantă nouă, dar se pare că englezii încă nu au impactul pe sistemul sanitar pe care l-au avut în alte valuri, ceea ce este bine. Variantele noi pot să însemne inclusiv variante care să nu aibă vaccinul efectul scontat asupra lor. Dar la acest moment nu avem astfel de informații, însă cu astfel de pandemii, cu astfel de virus care poate să se schimbe și să aibă mutații, cu cât situația este necontrolată, cu atât riscul de apariție de mutații și de variante noi este mai mare.

Pentru asta trebuie pe plan mondial să se ajungă la o vaccinare într-un număr foarte mare. Pe plan mondial vaccinarea e mai mare ca în România. Vorbim pe plan mondial de 45% și în România de 30 și ceva la sută. Media europeană e mai mare e mai mare decât media mondială. Cu cât se vaccinează mai mulți, cu atât apariția de mutații este mai mică”, a mai spus Raed Arafat.

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Raed Arafat, despre ce s-ar putea întâmpla la finalul lui noiembrie în România. “Săptămâna viitoare aflăm”

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.