Razie, azi-noapte, a polițiștilor giurgiuveni în localități din județul Giurgiu

În noaptea de 6/7 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Acțiuni Speciale, împreună cu polițiști din cadrul celor 8 secții de poliție rurală au desfășurat o acțiune în județul Giurgiu.
Scopul  caestei razii l-a reprezentat verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2, creșterea vizibilității elementului polițienesc, prevenirea faptelor cu violență și respectarea legislației la regimul rutier.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.190 de lei, dintre care 81 la O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 17 la Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 61 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 279 de persoane și controlate 244 de autovehicule, fiind verificate 28 de societăți comerciale și reținute 17 permise de conducere.
Polițiștii giurgiuveni vor acționa în continuare în vederea prevenirii răspândirii infectării cu virusul Sars-Cov-2, dar și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
(Jurnal)
 
 
 
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Razie, azi-noapte, a polițiștilor giurgiuveni în localități din județul Giurgiu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.