ROMÂNIA NU ARE NEVOIE DE AUSTERITATE DE TIP FEUDAL!

MĂRIRI DE TAXE PENTRU ANTREPRENORI ȘI NICIO REFORMĂ
În perioada 02.07-03.07.2025, IMM România a realizat un sondaj privind percepția antreprenorilor asupra informațiilor apărute în spațiul public privind măsurile fiscale pentru rezolvarea crizei bugetare, la care au răspuns 2700 de antreprenori.

PRINCIPALELE CONCLUZII ALE SONDAJULUI SUNT:
-
75% dintre antreprenori nu susțin mărirea cotelor de TVA existente;
-
60% dintreantreprenori vor crește prețul serviciilor și produselor din cauza creșterii cotelor de TVA, ceea ce va conduce la o scădere a competitivității întreprinderilor;
-
1 din 3 respondenți se așteaptă la o scădere a volumului vânzărilor ca urmare a creșterii prețurilor carburanților care va determina creșterea prețurilor produselor și serviciilor;
-
70% dintre antreprenori consideră că reforma tuturor companiilor de stat este esențială pentru reducerea pierderilor bugetare;
-
2 din 3 antreprenori declară că reforma fiscală trebuie să fie însoțită de reducerea cheltuielilor bugetare și a personalului din sectorul public.
Viziunea Guvernului privind rezolvarea efectelor crizei bugetare, nu economice, prin creșterea impozitelor și taxelor, în primul rând, pentru mediul privat, fără existența măsurilor pentru reducerea drastică a cheltuielilor publice și reforma administrației, va avea următoarele efecte:
-
Restrângerea activității economice în general și, în special, în sectoarele HORECA, producție și servicii;
-
Diminuarea sumelor colectate la bugetul de stat, în timp ce cheltuielile publice rămân practic aceleași;
-
Demotivarea mediului privat, antreprenori și angajați, având în vedere mutarea costurilor crizei bugetare în sarcina lor, deși nu au fost beneficiari ai resurselor publice;
-
Scăderea competitivității produselor și serviciilor românești, în raport cu cele din țările terțe, din cauza măririi cotei de TVA la 21%;
-
Accentuarea fenomenului de închidere a firmelor, manifestat de la începutul anului 2025, prin sporul negativ pentru noi societăți înființate, și implicit creșterea șomajului;
-
Creșterea impozitului pe dividende la 16%, va determina antreprenorii să evite acordarea dividendelor în perioada următoare, încasările prognozate din această sursă având șanse mari să fie mult diminuate;
-
Migrarea capitalului privat către piețe stabile și predictibile fiscal;
-
Scăderea consumului și implicit a veniturilor publice. PROPUNERILE IMM ROMÂNIA PENTRU DEPĂȘIREA CRIZEI BUGETARE
Având în vedere opinia antreprenorilor în cadrul sondajului, IMM România propune următoarele soluții:
-
Reducerea cheltuielilor de funcționare a statului;
-
Creșterea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale și a concurenței neloiale în scopul măririi încasărilor bugetare;
-
Reducerea personalului din instituțiile publice raportat la gradul de colectare a resurselor financiare și procesul de digitalizare;
-
Închiderea companiilor de stat cu pierderi majore;
-
Realizarea unei analize de impact a măsurilor fiscale luate pentru acoperirea deficitului bugetar, care în prezent nu există;
-
Reanalizarea impactului măsurilor de reformă fiscală la sfârșitul anului și evaluarea oportunității menținerii acestora;
-
Realizarea unui pact fiscal pe 10 ani pentru asigurarea predictibilității și stabilității mediului de afaceri.
REZULTATELE SONDAJULUI PRIVIND MĂSURILE DE AUSTERITATE:
La întrebarea ”Care este categoria de întreprinderi în care vă încadrați?”, s-a constatat că 56% sunt microîntreprinderi, 26,8% întreprinderi mici și 14,1% întreprinderi mijlocii.
Gheorghe Cireap Președintele PJIMM Giurgiu
Articolul ROMÂNIA NU ARE NEVOIE DE AUSTERITATE DE TIP FEUDAL! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

MĂRIRI DE TAXE PENTRU ANTREPRENORI ȘI NICIO REFORMĂ În perioada 02.07-03.07.2025, IMM România a realizat un sondaj privind percepția antreprenorilor asupra informațiilor apărute în spațiul public privind măsurile fiscale pentru rezolvarea crizei bugetare, la care au răspuns 2700 de antreprenori. PRINCIPALELE CONCLUZII ALE SONDAJULUI SUNT: 75% dintre antreprenori nu susțin mărirea cotelor de TVA existente; […]
Articolul ROMÂNIA NU ARE NEVOIE DE AUSTERITATE DE TIP FEUDAL! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/romania-nu-are-nevoie-de-austeritate-de-tip-feudal/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 4 iulie 2025 13:11
