Miercuri, 11 februarie, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, alături de vicepreședintele Consiliului Județean, Lucian Corozel, și de reprezentanții UAT-urilor aflate pe traseul conductei Tuzla – Podișor, au fost prezenti la sediul Transgaz din București, la o întâlnire aplicată cu delegația condusă de directorul general Ion Sterian și echipa tehnică a companiei.
Obiectivul întrevederii a fost acela de identificare a soluțiilor concrete pentru racordarea comunelor Mihai Bravu, Băneasa, Prundu, Hotarele, Isvoarele, Herăști și Colibași la Sistemul Național de Transport al gazelor naturale.
“Varianta discutată presupune constituirea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară împreună cu Consiliul Județean Giurgiu, în vederea înființării stațiilor de reglare-măsurare, la care unitățile administrativ-teritoriale să se poată racorda ulterior.
Noi, Consiliul Județean ne asumăm inițiativa acestor demersuri și intenția de a susține financiar înființarea stațiilor necesare, astfel încât proiectele să devină realizabile într-un termen rezonabil.
Am discutat separat și despre înființarea unei stații de reglare-măsurare pentru comuna Grădinari, proiect ce va fi realizat prin asociere între Consiliul Județean Giurgiu și administrația locală, cu suport financiar asigurat de instituția noastră”, a precizat Toma Petcu la finalul întâlnirii de la Transgaz.
Reflectorul de Sud