Se împlinește mai bine de un secol de la organizarea primei „Grădini Zoologice Umane”!

          Africani, cumpăraţi cu puțină sare şi o rolă de sârmă

Însă nu doar Franţa sau Marea Britanie ar putea fi acuzate de organizarea unor grădini zoologice umane. În Statele Unite ale Americii, antropologul american William John McGee realiza în 1904 proiectul celei mai mari şi spectaculoase expoziţii de indigeni. Acesta dorea să proiecteze în St.Louis (Missouri) o grădină imensă în care să aducă cei mai înalţi oameni din lume, situaţi în Patagonia, cei mai scunzi din lume, celebrii pigmei din Congo, sau cei care aveau cel mai mult păr pe trup, dintr-o insulă japoneză.

McGee reuşeşte să cumpere, cu ajutorul unui explorator, şase pigmei pentru numai o rolă de sârmă şi puţină sare. Ajunşi în SUA şi uimiţi de clădirile înalte, pigmeii sunt trimişi către St. Louis cu trenul, devenind în scurt timp principala atracţie a expoziţiei antropologului american.

Samuel Philips Verner, exploratorul trimis de William John McGee în Africa, povesteşte în cadrul unui documentar că antropologul american i-a dat o listă clară cu tipurile de indigeni pe care îi doreşte:„un şef al pigmeilor, o femeie adultă, de preferinţă soţia lui, un om adult, de preferinţă fiul lor, o altă femeie adultă, eventual fiica, o femeie tânără, nemăritată, doi copii, o preoteasă şi un preot, sau medici, de preferinţă în vârstă”. În cele din urmă, gradina zoologică umană, pusă la care de McGee, a fost un succes imens şi copiată apoi la scara largă în întreaga lume, notează Sadiah Qureshi, un istoric de la Universitatea Cambridge.

Grădinile zoo cu exponate umane au început să dispară în Europa după începerea Celui De-al Doilea Război Mondial. În mod paradoxal, se pare că Adolf Hitler le-ar fi interzis.

Ultimul astfel de eveniment raportat istoric a avut loc în Belgia în anul 1958.

Puţini îşi amintesc de „grădina zoologică umană” din Norvegia anului 1914, unde 80 de oameni au trăit, vreme de cinci luni, în captivitate, în „Satul Congo”, înconjuraţi de artefacte africane indigene, ducându-şi viaţa de zi cu zi.

La acea vreme, Norvegia avea doar două milioane de locuitori, dar 1,4 milioane dintre aceştia au vizionat aşa-numită expoziţie. Fapul că norvegienii nu ştiu nimic despre această întâmplare din istoria lor i-a intrigat pe artiştii Mohamed Ali Fadlabi şi Lars Cuzner, care au decis să recreeze „grădina zoologică umană” în cinstea aniversării de 100 de ani de luna viitoare.

Proiectul, finanţat în mare parte de guvern, a fost considerat de-a dreptul şocant şi a stârnit reacţii negative în rândul organizaţiilor anti-rasism. Fadlabi şi Cuzner vor folosi, pentru expoziţia lor, voluntari, pe care i-au instruit deja să îşi apere interpretarea în faţa mediei şi a întregii lumi.

Mai mult decât atât, Fadlabi şi Cuzner sunt de părere că impulsul creării „grădinii zoologice umane” de la Oslo în 1914 este încă prezent şi dominant în gândirea norvegienilor şi în credinţele lor în legătură cu rasa şi naţionalitatea.

 Ultima grădină zoologică umană a fost organizată în anul 1958 în Belgia. Se împlinesc fix 67 ani de atunci. Copiii din fotografii erau ținuti captivi ca „exponate”(unul dintre ei este în cușcă).

Pe 17 aprilie 1958, Belgia a deschis târgul mondial, care includea o „grădina zoologică umană” cu bărbați, femei și copii de culoare în „condițiile lor natale” în Congo, pe atunci o colonie belgiană.

Oamenii folosiți au fost abuzați și batjocoriți de privitorii albi, care au aruncat bani și banane peste gardul de bambus pentru a încerca să provoace o reacție.

Congolezii de la expoziție, precum și muncitorii congolezi de la târg, au rămas într-o clădire izolată, în spații de cazare înghesuite cu restricții de primire a vizitatorilor sau de a putea ieși, până la încheierea târgului, în octombrie, adică o jumatate de an de închisoare, doar pentru delectarea „civilizaților” belgieni. Asta în condițiile în care in Congo, colonialismul belgian a ucis între 8 și 15 milioane de oameni.