Se întâmplă în Giurgiu – 4L de ulei uzat, la schimb cu 1L de ulei proaspăt

În sfârșit, giurgiuvenii, în special gospodinele nevoite să arunce uleiul uzat la tomberon sau chiar în toaletă, au acum o soluție.
La Giurgiu, chiar în municipiu, Carrefour România extinde campania de colectarea uleiului alimentar uzat, prin centrul care va funcționa în magazinul Supeco.
Pentru a-i încuraja pe giurgiuveni să contribuie la reciclarea uleiului uzat, campania vine și cu o recompensă…La 4L de ulei uzat, vor primi 1L de ulei proaspăt.
Ce condiții trebuie respectate:
- uleiul să provină din surse vegetale și să fie curățat de impurități și apă;
-
uleiul uzat să fie pus în recipiente de tip PET, sigilate ermetic;
-
PET-ul să fie curat pe exterior, fără urme de ulei sau găuri.

În prezent, la nivel național, funcționează 84 de centre de colectare a uleiului alimentar uzat, în 41 de județe, în perioada ianuarie 2022-aprilie 2023 fiind colectați 900.000 de litri, la schimb fiind oferiți 240.000 litri ulei proaspăt marca Carrefour.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/se-intampla-in-giurgiu-4l-de-ulei-uzat-la-schimb-cu-1l-de-ulei-proaspat/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 27 iunie 2023 20:27
