Ședința de luni a Guvernului ne lasă într-o „silenzio stampa”, privind Ordonanța ce stabilește reducerile de cheltuieli ale spitalelor cu 10%. Ce spune liderul de sindicat din sănătatea giurgiuveană, Bogdan Vasilescu

Ședința de luni a Guvernului ne lasă într-o „silenzio stampa”, privind Ordonanța ce stabilește reducerile de cheltuieli ale spitalelor cu 10%. Ce spune liderul de sindicat din sănătatea giurgiuveană, Bogdan Vasilescu

În ședința de luni a coaliţiei s-au convenit mai multe amendamente pentru exceptarea unor instituții din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţa naţională, educaţie, cultură și SĂNĂTATE, de la reducerile de cheltuieli.

Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%, arată Guvernul.

Trei miniștri ai PSD, cel al Sănătății, al Agriculturii și al Energiei, au cerut însă exceptarea de la obligația unor noi reduceri, motivând fie că au realizat deja diminuările cu 10% la capitolul cheltuieli cu personalul, fie intrarea în criză a sistemelor pe care le manageriază, dacă nu sunt excluse de la aceste obligații.

Veniturile personalului din spitale şi din serviciile de ambulanţă şi urgenţǎ nu vor fi reduse cu 10%. Am susţinut această poziţie pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esenţială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimişti, fizioterapeuţi, până la personal tehnic şi administrativ – toţi susţin funcţionarea zilnică a sistemului”, a scris, luni, pe Facebook, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, după încheierea ședinței coaliției.

La rândul nostru am solicitat președintelui  Sindicatului Județean „Solidaritatea Sanitară” – Giurgiu, Bogdan Vasilescu, lămuriri în privința concluziilor acestei ședințe de luni.

Deocamdată nu este decât o declarație a ministrului Sănătății pe facebook-ul său, în care mulțumește liderilor politici , mai ales de la PSD, pentru susținere. Ce pot spune sigur,  că nu este o declarație oficială ca sănătatea să fie exceptată de la Ordonanța de Urgență ce stabilea ca veniturile/ cheltuielile  personalului din spitale să fie reduse cu 10%. Ministrul nu spune că Ordonanța a trecut cu exceptarea Sănătății, ci doar că el își continuă programul de reformă în sistemul sanitar” a mai precizat Bogdan Vasilescu, liderul Sindicatului Solidaritatea Sanitară Giurgiu.

Iată de ce, mai  spunea acesta, nu avem acum de făcut decât să așteptăm Ordonanța și abia atunci vom putea trage o concluzie, fiind conștienți că – așa cum spunea și ministrul Rogobete : ”venituri mai mici pentru oameni, înseamnă resurse mai puţine pentru spitale, tratamente şi investiţii…”

 

(Florian Tincu)

Articolul Ședința de luni a Guvernului ne lasă într-o „silenzio stampa”, privind Ordonanța ce stabilește reducerile de cheltuieli ale spitalelor cu 10%. Ce spune liderul de sindicat din sănătatea giurgiuveană, Bogdan Vasilescu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

În ședința de luni a coaliţiei s-au convenit mai multe amendamente pentru exceptarea unor instituții din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţa naţională, educaţie, cultură și SĂNĂTATE, de la reducerile de cheltuieli. Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%, arată […]

Articolul Ședința de luni a Guvernului ne lasă într-o „silenzio stampa”, privind Ordonanța ce stabilește reducerile de cheltuieli ale spitalelor cu 10%. Ce spune liderul de sindicat din sănătatea giurgiuveană, Bogdan Vasilescu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/sedinta-de-luni-a-guvernului-ne-lasa-intr-o-silenzio-stampa-privind-ordonanta-ce-stabileste-reducerile-de-cheltuieli-ale-spitalelor-cu-10-ce-spune-liderul-de-sindicat-din-sanatatea/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 17 februarie 2026 17:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.