Ședință valutar-monetară stabilă

Ședință valutar-monetară stabilă

Leul a avut marți o ședință stabilă, în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,078 – 5,082 lei, astfel că media a crescut marginal de la 5,0795 la 5,0798 lei.

După câteva săptămâni consecutive de scădere a indicilor ROBOR la minime ale ultimelor două luni, valori comparabile cu cele primele luni din 2023, de la sfârșitul săptămânii trecute tendința s-a temperat, semn că nivelul lichidității din piață și-a găsit echilibrul.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,75%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,88 la 6,89%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 7,01%.

Statul s-a împrumutat luni cu 870 milioane lei, prin intermediul unei emisiuni de titluri de stat cu scadența la sfârșitul lui iulie 2033, pentru care a acceptat o dobândă medie anuală de 7,29%. Trezoreria a mai organizat o licitație de obligațiuni de stat și a mai atras alte 400 milioane lei, cu scadența în octombrie 2028 la un randament mediu anual de 7,31%.

Euro se tranzacționa între 1,1660 și 1,1692 dolari, valori apropiate de cele de luni, în timp ce indicele prețurilor de consum (IPC) din Statele Unite a crescut în iunie cu 0,3% față de luna precedentă, astfel că rata anuală a urcat la 2,7%. Evoluția va permite Rezervei Federale să mențină dobânzile la 4,25 – 4,50%, în timp ce președintele Trump solicită constant o reducere a acestora.

În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 5,3468 la 5,3475 lei.

Moneda elvețiană se menține și jurul pragului de 0,93 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 5,4530 la 5,4619 lei. Datele economice negative din Marea Britanie pun presiune pe lira sterlină al cărei curs a scăzut de la 5,8584 la 5,8503 lei.

Metalul galben se tranzacționa marți în culoarul 3.340 – 3.367 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a scăzut de la 470,5238 lei la 469,8706 lei. Reamintim că uncia a atins în 22 aprilie un maxim istoric de 3.499,70 dolari, iar gramul a înregistrat un record de 487,0692 lei în 8 mai.

În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2538 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat marginal la 400,29 forinți/euro.

Marcările de profit au provocat deprecierea bitcoin la 116.354 – 119.956 dolari, după ce luni a fost atins un record de 123.117 dolari. Ethereum fluctua între 2.934 și 3.028 dolari.

Leul a avut marți o ședință stabilă, în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 5,078 – 5,082 lei, astfel că media a crescut marginal de la 5,0795 la 5,0798 lei. După câteva săptămâni consecutive de scădere a indicilor ROBOR la minime ale ultimelor două luni, valori comparabile cu cele primele luni din 2023, de la sfârșitul săptămânii trecute tendința s-a temperat, semn că nivelul lichidității din piață și-a găsit echilibrul. Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,75%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,88 la 6,89%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 7,01%. Statul s-a împrumutat luni cu 870 milioane lei, prin intermediul unei emisiuni de titluri de stat cu scadența la sfârșitul lui iulie 2033, pentru care a acceptat o dobândă medie anuală de 7,29%. Trezoreria a mai organizat o licitație de obligațiuni de stat și a mai atras alte 400 milioane lei, cu scadența în octombrie 2028 la un randament mediu anual de 7,31%. Euro se tranzacționa între 1,1660 și 1,1692 dolari, valori apropiate de cele de luni, în timp ce indicele prețurilor de consum (IPC) din Statele Unite a crescut în iunie cu 0,3% față de luna precedentă, astfel că rata anuală a urcat la 2,7%. Evoluția va permite Rezervei Federale să mențină dobânzile la 4,25 – 4,50%, în timp ce președintele Trump solicită constant o reducere a acestora. În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 5,3468 la 5,3475 lei. Moneda elvețiană se menține și jurul pragului de 0,93 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 5,4530 la 5,4619 lei. Datele economice negative din Marea Britanie pun presiune pe lira sterlină al cărei curs a scăzut de la 5,8584 la 5,8503 lei. Metalul galben se tranzacționa marți în culoarul 3.340 – 3.367 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a scăzut de la 470,5238 lei la 469,8706 lei. Reamintim că uncia a atins în 22 aprilie un maxim istoric de 3.499,70 dolari, iar gramul a înregistrat un record de 487,0692 lei în 8 mai. În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2538 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat marginal la 400,29 forinți/euro. Marcările de profit au provocat deprecierea bitcoin la 116.354 – 119.956 dolari, după ce luni a fost atins un record de 123.117 dolari. Ethereum fluctua între 2.934 și 3.028 dolari.


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/sedinta-valutar-monetara-stabila/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 15 iulie 2025 21:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.