Șezătoare la Oinacu

Șezătoare la Oinacu

Cea de a XX-a ediție, Festivalul județean „Șezătoarea”  al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgius-a desfășurat ieri,  la Căminul Cultural din comuna Oinacu.
Trei generații s-au întâlnit, au vorbit, au meșteșugit, au cantat și s-au mâncat împreună preparate tradiționale .
Evenimentul s-a dovedit a fi un bun prilej de a cunoaște obiceiurile și meșteșugurile practicate în perioada de iarnă .
Coordonați de doamnele profesoare Mădălina OPRIȘAN și Camelia BANU, într-o atmosferă veselă și îmbrăcați în straie de sărbătoare, au participat la șezătoare elevi din clasele a III-a și a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 1 Oinacu, ce sunt înscriși și frecventează cursurile de cusături tradiționale și arta lemnului organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu.
Astfel, timp de o oră, aşa cum se întâmpla în vremurile de demult, fiecare cu rol bine stabilit, toți cei prezenți au cântat, au tors lână, au spus ghicitori şi glume, au dansat, dar cel mai important – au recreat atmosfera unei şezători tradiţionale româneşti.
sursa foto: CJCPCT-Giurgiu

Cea de a XX-a ediție, Festivalul județean „Șezătoarea”  al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgius-a desfășurat ieri,  la Căminul Cultural din comuna Oinacu. Trei generații s-au întâlnit,…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/sezatoare-la-oinacu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 27 martie 2024 20:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.