Și în 2025, peste jumătate din intervențiile ISU au fost cele ale echipajelor SMURD
Ca în fiecare an, la început de februarie, unitățile din cadrul MAI își prezintă bilanțul activității din anul anterior.
De această dată, primii au fost pompierii de la ISU, iar potrivit datelor centralizate, aproape 60% din intervențiile înregistrate în anul 2025 au aparținut echipajelor SMURD:
”În anul 2025, peste 25.800 de apeluri la numărul unic de urgență 112 au fost direcționate către pompieri, acestea vizând incendii, accidente rutiere și casnice, explozii, inundații, efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase, precum și misiuni de acordare a primului ajutor, salvare de persoane sau animale.
Ca urmare a acestor solicitări, subunitățile inspectoratului au fost angrenate în 5.960 de intervenții, recunoașteri și exerciții, ceea ce înseamnă o medie zilnică de aproximativ 17 misiuni, în scădere cu aproximativ 12% față de anul 2024.
3.510 intervenții SMURD
Din totalul misiunilor, 3.510 au fost intervenții ale echipajelor SMURD, acestea având o pondere de 59%, ceea ce confirmă rolul esențial al componentei medicale în activitatea operativă a inspectoratului.
În urma acestor intervenții, peste 3.500 de persoane au fost asistate de paramedicii giurgiuveni, o parte dintre acestea necesitând transportul de urgență la unități spitalicești pentru investigații și tratament de specialitate. Totodată, numărul intervențiilor SMURD a înregistrat o scădere de 17% față de anul 2024.
În ceea ce privește tipologia cazurilor gestionate de echipajele SMURD, cele mai multe intervenții au fost determinate de afecțiuni medicale generale, urmate de traumatisme, afecțiuni cardiace, evenimente rutiere și intoxicații.”
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/si-in-2025-peste-jumatate-din-interventiile-isu-au-fost-cele-ale-echipajelor-smurd/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 4 februarie 2026 14:35