Sinistru dar adevărat… Un gropar a refuzat să înmormânteze o femeie, pentru că nu a fost plătit, lăsând-o în sicriu, pe marginea gropii…!
Un incident ieșit din comun a avut loc, în data de 2 mai 2024, la cimitirul Sf. Haralambie din Giurgiu (Ceair), unde doi gropari au refuzat să îngroape o bătrână decedată. Situația a stârnit indignare și a fost ulterior adusă la cunoștința societății locale ce are în subordine acest compartiment, cu solicitarea de a se lua măsuri împotriva celor vinovați.
Într-o discuție cu doamna V.V, fiica celei decedate, aceasta ne-a relatat situația îngrozitoare prin care a trecut.
„În dimineața zilei de 2 mai, am mers împreună cu doamna administrator al cimitirului și cu doi gropari pentru a le arăta locul unde urma să fie săpată groapa. Cei doi gropari au spus că știu ei ce au de făcut, că au experiență. Eu am plecat să rezolv actele necesare înmormântării. La orele 14:00, când am venit la cimitir pentru înmormântare, am găsit un alt gropar care săpa și făcea ca toate alea. Doamna administrator mi-a spus că a avut mai mulți morți în aceeași zi și că nu a vut oameni care să se ocupe de înmormântări. Ăla mi-a stricat mormântul, mi-a sos pietrele de la rădăcina stâlpului ba și părți din beton… mi-a spus că el nu a primit bani și nici mâncare, deși eu dimineață adusesem o sacoșă cu de toate. L-am întrebat cine este, cine l-a adus și ce caută acolo….El îmi răspundea într-una cu „ nu știu”! Am înțeles că fusese adus de la un alt cimitir din oraș.
Apoi a refuzat pur și simplu să o îngroape, a lăsast lopata jos, spunând că mai e timp până seara și că așteaptă să mai aducă și alți morți, iar după aia o s-o îngroape și pe mama… După 40 de minute de așteptre în fața mormântului, unele persoane ce o însoțiseră la cimitir, au zis că nu mai așteaptă și pleacă. Atunci eu am mers la restaurant unde așteptau oamenii pentru pomană. Trei persoane au rămas însă la cimitir să aștepte pe cineva care să o îngroape totuși pe mama mea. După vreo două ore, au venit și cei trei la restaurant, spunându-mi că au terminat și că în sfârșit, mama a fost îngropată.
Iată un caz ce ar trebui să dea tuturor de gândit. Vă dați seama în ce situație s-a aflat fiica celei decedate, constatând că din trei gropari cu care vorbise, niciunul nu a vrut să îi îngroape mama, sicriul în care zăcea trupul rece al acesteia fiind lăsat ore în șir pe marginea gropii, în bătaia ploii ce începuse să cadă!
O situație deosebit de stresantă și traumatizantă pentru membrii familiei îndoliate. Cei prezenți la înmormântare au declarat că nu s-au mai confruntat cu așa ceva, calificând comportamentul groparilor ca inacceptabil!
(Jurnal)
Articolul Sinistru dar adevărat… Un gropar a refuzat să înmormânteze o femeie, pentru că nu a fost plătit, lăsând-o în sicriu, pe marginea gropii…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un incident ieșit din comun a avut loc, în data de 2 mai 2024, la cimitirul Sf. Haralambie din Giurgiu (Ceair), unde doi gropari au refuzat să îngroape o bătrână decedată. Situația a stârnit indignare și a fost ulterior adusă la cunoștința societății locale ce are în subordine acest compartiment, cu solicitarea de a se […]
Articolul Sinistru dar adevărat… Un gropar a refuzat să înmormânteze o femeie, pentru că nu a fost plătit, lăsând-o în sicriu, pe marginea gropii…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/sinistru-dar-adevarat-un-gropar-a-refuzat-sa-inmormanteze-o-femeie-pentru-ca-nu-a-fost-platit-lasand-o-in-sicriu-pe-marginea-gropii/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 22 mai 2024 16:14