Societatea ce intenționa construirea unui incinerator la Giurgiu își continuă demersul, solicitând un nou certificat de urbanism. O revizuire a unui Ordin al Ministerului Sănătății ar putea rezolva totul…
Friendly Waste, societatea care intenționează construirea unui incinerator de deșeuri în municipiul Giurgiu, a depus o cerere pentru eliberarea unui nou certificat de urbanism, în vederea realizării lucrărilor de înființare a unui astfel de obiectiv.
De precizat că doar cu două luni în urmă Consiliul Municipal din orașul bulgar Ruse adopta, în unanimitate, o declarație împotriva construcției unui incinerator de deșeuri spitalicești în orașul Giurgiu.
Propunerea, făcută de președintele Consiliului Municipal Ruse, Hristo Beloev, consfințea hotărârea celor două administrații din cele două țări, de a se opune pe orice cale realizării acestui incinerator, decizia fiind luată într-o ședință comună a celor două consilii municipale din cele două orașe, la Giurgiu, în acest sens emițându-se și o declarație.
Declarația arăta clar preocuparea puternică și opoziția categorică a locuitorilor din cele două orașe, Giurgiu și Ruse, de a se opune construirii unui astfel de incinerator în imediata apropiere a zonelor populate.
Reprezentanții celor două comunități au fost de comun de acord că instituțiile de stat competente trebuie să întreprindă toate demersurile legale și concrete și să susțină interesele locuitorilor din Ruse și Giurgiu de a li se proteja dreptul la un mediu sigur, curat, sănătos și sustenabil.
Revizuirea unui ordin de protecție sanitară ar putea rezolva totul
La rândul său, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, , așteaptă respectarea angajamentului public asumat de către deputatul Marian Mina, exprimat anterior, la Ruse, în fața autorităților române și bulgare, privind interpelarea ministrului Sănătății pentru modificarea ordinului referitor la distanțele de protecție sanitară, eliminate anterior printr-o decizie a ministrului Alexandru Rafila.
Primăria Municipiului Giurgiu va solicita instituțiilor abilitate avize noi și va relua consultarea comunității locale. În acest sens, vor fi colectate semnături atât din partea locuitorilor din zonele afectate, cât și din partea salariaților care își desfășoară activitatea în vecinătatea amplasamentului propus. De asemenea, vor fi informați prefectul, consiliul local din Ruse, precum și ministrul mediului din Bulgaria.
Administrația locală mulțumește și apreciază totodată sprijinul guvernatorului regiunii Ruse, Dragomir Draganov, exprimat printr-o scrisoare oficială primită de Primăria Giurgiu, privind opoziția față de proiectul de construire a incineratorului.
Administrația locală Giurgiu reafirmă că protejarea sănătății publice și a dreptului cetățenilor la un mediu sigur rămân priorități absolute și că se va utiliza toate mijloacele legale pentru apărarea interesului comunității.
În acest context, reamintim și poziția fermă a primarului din Ruse, Pencho Milkov de a se opune oricărei investiții poluatoare, ce poate afecta ambele comunități dunărene, alăturându-se tuturor demersurilor pe care Primăria Giurgiu le-a realizat până în prezent.
Sursa: Primăria Giurgiu
Articolul Societatea ce intenționa construirea unui incinerator la Giurgiu își continuă demersul, solicitând un nou certificat de urbanism. O revizuire a unui Ordin al Ministerului Sănătății ar putea rezolva totul… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Friendly Waste, societatea care intenționează construirea unui incinerator de deșeuri în municipiul Giurgiu, a depus o cerere pentru eliberarea unui nou certificat de urbanism, în vederea realizării lucrărilor de înființare a unui astfel de obiectiv. De precizat că doar cu două luni în urmă Consiliul Municipal din orașul bulgar Ruse adopta, în unanimitate, o declarație […]
Articolul Societatea ce intenționa construirea unui incinerator la Giurgiu își continuă demersul, solicitând un nou certificat de urbanism. O revizuire a unui Ordin al Ministerului Sănătății ar putea rezolva totul… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/societatea-ce-intentiona-construirea-unui-incinerator-la-giurgiu-isi-continua-demersul-solicitand-un-nou-certificat-de-urbanism-o-revizuire-a-unui-ordin-al-ministerului-sanatatii-ar-putea-rezolva-to/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 ianuarie 2026 19:10