Specialistul antidrog, Cătălin Țone ne descrie pe larg Operațiunea Găină”: legături cu cartelurile sud-americane, trafic de droguri la nivel mondial, asasinate la comandă, răniți în lupta cu autoritățile, topul hoților de mașini, legături strânse cu serviciile secrete și cu mafia italiană…!
Cătălin Țone, specialist antidrog, realizator al unei emisiuni la RNT Tv Media GROUP Giurgiu, a prezentat recent operațiunea considerată cea mai complexă din ultimii ani, privind fenomenul crimei organizate în România, numită „operațiunea Găină” și finalizată de anchetatori zilele acestea.
El a relatat întregul film al cazului în care a fost capturată o cantitate de aproximativ 12 kilograme de droguri, poveste din care o să spicuim și noi câte ceva…
Droguri, aprox. 4 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș.
„Ei bine, aflați că această operațiune seamănă cu una „grea” din Italia, Franța, Spania sau chiar din America de Sud, pentru că are aproape toate elementele criminale ca cele de acolo.
În spațiul public s-a vorbit despre faptul că Stelian State, inculpatul de 76 de ani din Constanța, ar fi intermediat direct procurarea drogurilor din America de Sud. Deci, el ar avea intrare liberă acolo, ceea ce, să fim serioși, chiar nu e la îndemâna oricui să facă asta.
Adică să aibă „ușa deschisă” direct la marile carteluri de droguri. Acolo nu mergi ca la magazin, plătești cu cardul și iei calupuri. Acolo trebuie să te cunoască lumea, să garantezi că poți să transporți și să dai „marfa”, să faci plata la timp, să nu “sari în gardă” și altele de-ale mafioților. (…)
E posibil ca hașișul capturat lângă Lacul Snagov să se fi produs direct în Spania, țară din care se trimit anual către România tone de produse cannabice, marocane sau din producție internă. În orice caz, conform anchetatorilor, toate drogurile au venit prin Spania, și asta presupune, desigur, alte legături acolo, pentru preluare, ambalare și asigurare.
Apoi este transportul drogurilor, o altă problemă, fiindcă ele nu pot zbura singure către România. Tranzitul rutier al unei cantități medii de droguri, pe diagonala Europei, nu e deloc simplu. Cere disimulare abilă și asumarea unui risc total.
Plus că n-aș exclude deloc ca cele 12 kilograme de droguri să facă parte, de fapt, dintr-o cantitate mult mai mare, care este intrată în țară și depozitată la loc sigur.
Din ea se poate lua, kilogram cu kilogram, pentru distribuire, în funcție de comandă. Și aici am în vedere faptul că tot în această perioadă, Poliția antidrog a mai avut două capturi de cocaină, la calup ștanțat, în București, cu traficanți din Mangalia (tot lângă Portul Constanța, unde locuiește și septuagenarul State) și în Suceava.
Ceea ce mi-a atras atenția, în cazul din București, este faptul că acest calup avea logo-ul unei firme de tehnologie, același cu cel dintr-o captură realizată cu câțiva ani în urmă în zona Napoli, Italia, la mafiotul Gabriele Andreozzi, în vârstă de 57 de ani, din clanul „Nuvoletta”, facțiune a Camorra. Liderul istoric al facțiunii a fost Carmine Nuvoletta (1936–1984), considerat unul dintre pionierii conexiunilor între Camorra și cele mai puternice carteluri sud-americane de cocaină.
Creierul operațiunii, bunicul care a speriat Australia.
Deși toată viața lui a fost aproape invizibil din punct de vedere public, putem bănui că Stelian State are un profil infracțional de Narcos și aici vă aduc numai un singur argument: în anul 2021, a fost cercetat de Poliția australiană pentru tentativa de introducere pe continent a cantității de o jumătate de tonă de cocaină din Columbia.
Știu, pare neverosimil, dar asta este realitatea! Se pare că omul “joacă” în liga mare a drogurilor, la nivel mondial. Acum, ce problemă mare ar fi fost să aducă 12 kile de droguri în România, când el “joacă” cu jumătățile de tonă pe mapamond?! Și acest eveniment relevant ne îndreptățește să credem că State are la rever multe astfel de fapte.
Crima din strada mieilor
Dacă am vorbit despre latura internațională, trebuie să intrăm și în țară. Aici ne așteaptă Alexandru Constantin Găină, de 52 de ani, care se pare că e demult în topul mafiei autohtone pentru istoria vieții lui, demnă de Hollywood.
A fost acuzat că, la data de 15 iulie 1998, în București, l-a ucis pe Mihai Ionescu, zis „Mișu Țiganu”, un cămătar apropiat de Fane Căpățână și în relații cu mafia italiană. Cazul este cunoscut cu denumirea de „crima din strada Mieilor”.
S-a spus că victima a lucrat cu Securitatea comunistă.
„Mișu Țiganu” a fost împușcat, la comandă, cu un pistol model Carpați 1974, cal. 7,65 mm, aflat în dotarea forțelor de ordine, care, în mod ciudat, nu a fost găsit niciodată.
Timp de 27 de ani, pe etape, Găină a fost suspectat de comiterea acestui asasinat la comandă, fiind achitat în anul 2025 pentru lipsă de probe. Mai clar, în motivarea instanței s-a vorbit despre faptul că „prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată”. Această achitare spectaculoasă ne poate face să credem că autorul, indiferent cine este el, e unul dintre cei mai buni asasini la comandă care au acționat vreodată în România.
Un element extrem de important este faptul că, în perioada când s-a comis crima și în anii de după, până în 2007, colonelul Constantin Găină, tatăl lui Alex, a deținut o funcție importantă în serviciul secret al Ministerului de Interne. A fost șeful structurii de protecție, adică cei care îi urmăreau pe cei care „lucrau” toate cadrele din minister (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri etc.).
Nu se știe cât a contat acest lucru, dar este cert că, în perioada cât colonelul a fost în funcție, ancheta asasinatului a bătut oarecum pasul pe loc, inclusiv în segmentul de timp cât fapta era „caldă” și se puteau strânge probe importante.
Bineînțeles că, după producerea asasinatul din strada Mieilor, Găină junior nu a fost deloc cuminte, fiind în vizorul autorităților pentru trafic de droguri și furt de mașini, infracțiuni circumscrise criminalității organizate. Și, ca să ne lămurim, se știe că Alexandru Găină era apropiat de Radu Bolgiu, care se pare că este cel mai mare hoț de autoturisme de lux din istoria României.
Se spune că el a furat 45 de limuzine, inclusiv pe cea a ambasadei Yemenului din România, cu tot cu fiica minoră a ambasadorului, care se afla întâmplător în habitaclu. La 23 decembrie 2003, Bolgiu a fost împușcat de autoritățile spaniole în timpul unui jaf, suferind leziuni grave.
Flagrantul, scene de film american
În după-amiaza zilei de 4 februarie 2026, Alexandru Găină a fost prins în flagrant de polițiștii antidrog, pe strada Baza Sportivă din localitatea Gruiu, Ilfov, în timp ce transporta aproximativ 4 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. Și, cum îi stă bine unui mafiot adevărat, inițial, el nu s-a supus somațiilor ofițerilor și le-a lovit autospecialele, rănindu-i pe doi dintre ei.
Polițiștii au tras și focuri de armă, mai ales că se vorbește că inculpatul deținea și el un pistol, plus că era la volan sub influența drogurilor, așa cum au comunicat oficial autoritățile.
Concluzia analizei „operațiunii Găină”
Iată că în România anului 2026, avem o cauză cu toate „ingredientele necesare” din trecut și prezent, care să o poziționeze în topul cauzelor mafiote: legături cu cartelurile sud-americane, istoric de trafic de droguri la nivel mondial, asasinate la comandă, achitări spectaculoase, răniți în lupta cu autoritățile, topul hoților de mașini, legături strânse cu serviciile secrete și cu mafia italiană, atacarea polițiștilor și, deloc de neglijat, cantități importante de droguri.
Atunci, pare firească întrebarea: unde am ajuns cu fenomenul crimei organizate și ce e de făcut în continuare?” se întreabă retoric Cătălin Țone, expert antidrog.
Și nu uitați în fiecare joi, pe postul local TV on line, RNT Media GROUPE Giurgiu, să-l urmăriți pe Cătălin Țone în ediții explozive!
(Jurnal)
Articolul Specialistul antidrog, Cătălin Țone ne descrie pe larg Operațiunea Găină”: legături cu cartelurile sud-americane, trafic de droguri la nivel mondial, asasinate la comandă, răniți în lupta cu autoritățile, topul hoților de mașini, legături strânse cu serviciile secrete și cu mafia italiană…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Cătălin Țone, specialist antidrog, realizator al unei emisiuni la RNT Tv Media GROUP Giurgiu, a prezentat recent operațiunea considerată cea mai complexă din ultimii ani, privind fenomenul crimei organizate în România, numită „operațiunea Găină” și finalizată de anchetatori zilele acestea. El a relatat întregul film al cazului în care a fost capturată o cantitate […]
Articolul Specialistul antidrog, Cătălin Țone ne descrie pe larg Operațiunea Găină”: legături cu cartelurile sud-americane, trafic de droguri la nivel mondial, asasinate la comandă, răniți în lupta cu autoritățile, topul hoților de mașini, legături strânse cu serviciile secrete și cu mafia italiană…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/specialistul-antidrog-catalin-tone-ne-descrie-pe-larg-operatiunea-gaina-legaturi-cu-cartelurile-sud-americane-trafic-de-droguri-la-nivel-mondial-asasinate-la-comanda-raniti-in-lupta-cu-a/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 9 februarie 2026 21:14
