Comisiile parlamentare pentru cultură au respins, joi, rapoartele de activitate ale Televiziunii publice pe anii 2017, 2018 şi 2019. S-au înregistrat 13 voturi ‘pentru’ respingerea rapoartelor şi 7 ‘împotrivă’, scrie Agerpres. Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a afirmat, la începutul dezbaterilor, că, odată cu aceste rapoarte, ar trebui să fie discutatCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FRANCOFONIEI, activitate în cadrul proiectului educațional „Hai să citim”, derulat de Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” în parteneriat cu Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” Vineri, 19 martie 2021, a fost celebrată la Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” Ziua Internațională a Francofoniei. În cadrul evenimentului, s-auCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Bilanțul celui de-al treilea an de activitate a Secției speciale nu face decât să confirme ceea ce și organismele internaționale, și societatea civilă, și noi tot spunem de la înființare încoace: nu se justifică existența acestei structuri și ea trebuie desființată cât mai curând posibil. În 2020, SecțiaCiteste pe larg