mesajul Gl.bg.(r) Sandu Tudor, revizuit după discuția cu dansul și transmis filialelor județene :     ,, INFORMARE către Filialele Județene ale ANCMRR din MAI:

Domnilor președinți!
Am onoarea să vă informez că astăzi am făcut parte din delegația structurilor asociative care a fost primită la Guvernul României de către prim-ministrul Marcel Ciolacu, care i-a avut alături de dumnealui, pe: miniștrul apărării, Angel Tîlvăr, ministrul muncii și solidarității sociale, Simona-Bucura Oprescu, viceprim-ministrul Marian Neacșu, șeful cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, secretarul de stat al MAI, chestorul general Bogdan Despescu, secretarul de stat în Ministerul Justiției, Mihai Pașca, directorii direcțiilor generale financiare din MAI și MApN, chestor de poliție Răzvan Grecu și general-locotenent Florin Jianu.
Domnul Marcel Ciolacu a transmis faptul că cei doi lideri de coaliție au ajuns la un acord, astfel că, săptămâna viitoare PLX 540 – (privind actualizarea, atât a soldei de grad, cât și a soldei de funcție – proiect susținut în mod constant de către asociația noastră) va fi adoptat în plenul Camerei Deputaților și trimis la Senatul României, astfel că în două săptămâni va pleca la promulgare.
S-a acceptat faptul că nu se impune adoptarea de norme metodologice sau de alte modificări față de forma agreată de rezerviști!

Vă mulțumesc pentru participare la mitingul din București sau din alte orașe din țară și rămâne să monitorizăm procesul legislativ!

Președintele ANCMRR din MAI
Gl.bg.r. dr. SANDU Tudor
25 octombrie 2024 ‘’

O parte din discursul domnului general Sandu in timpul mitingului

Citeste pe larg

In textul ticalos pe care MApN doreste sa-l introduca  in Statutele cadrelor care primesc pensii militare apare notiunea de indexare in locul actualizarii permanente a soldelor de grad si funcție la valorile celor pentru activi,actualizare  propusa in Plx 540/2024. Nici vorba de diminuarea inechitatilor dintre pensiile inghetate in anul 2017 si cele stabilite ulterior.

De cateva zile am tot amintit ca indexarea proportionala nu inseamna aducerea soldelor de functie si grad la valorile pentru activi, dar multor cititori le sclipesc ochii dupa la fel de ticaloasele articole de sustinere a proiectului Jianu, proiect care inca nu este inregistrat la niciun organ legislativ.

Sa analizam fiecare teza din urmatorul text publicat pe SCMD, text care ar urma sa completeze art. 9 ^ 1 din Legea nr. 80/1995 cu modificarile si completarile ulterioare! 

„Prin derogare de la prevederile art. 59 din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul pensiilor militare de stat se indexează ori de câte ori se majorează soldele de funcție ale cadrelor militare în activitate, proporțional cu acestea, și începând cu aceeași dată.

Prevederile alin. 4 nu se aplică pensiilor militare de stat stabilite în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau a legislației învigoare până la data de 1 ianuarie 2016.”

1.”Prin derogare de la prevederile art. 59 din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările

ulterioare,” inseamna ca in viitor pensiile nu s-ar mai indexa anual cu rata inflatiei ci numai cand se majoreaza soldele de functie ale activilor.

2. „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legicuantumul pensiilor militare de stat se indexează ori de câte ori se majorează soldele de funcție ale cadrelor militare în activitate, proporțional cu acestea” inseamna ca dupa intrarea in vigoare a legii, daca va mai avea loc o majorare a soldei de functie a activilor, sa zicem cu 10%, se va produce si indexarea cuantumului pensiei militare tot cu 10%. Si tot asa in viitor, cand vor mai fi  alte majorari ale soldelor de functie.

 Conform acestui mizerebil text, o pensie inghetata in anul 2017, nu mai primeste cresterile soldelor de grad si de functie din anii 2018-2025, ci primeste si ea o indexare de 10% ca si toate pensiile stabilite in anul 2024.

  La fel, o pensie stabilita in anul 2021 nu mai primeste cresterile soldelor de grad si de functie din anii 2022-2025 ci tot o indexare de 10%. 

Asta este indexarea proportionala pe care o propune generalul Jianu, seful DGFC din MApN, in locul actualizarii traditionale.

3. Potrivit ultimului alineat din textul citat, acest tip de indexare nu se aplica pensiilor militare stabilite inainte de 01 01 2016. Acestea ar continua  sa se indexeze anual tot cu rata inflatiei.

Din pacate, din interventiile publice ale domnului Ciolacu si ale celorlalti lideri PSD, rezulta ca acest proiect ar dori dansii sa fie  promovat, fara sa analizeze ca nu asa s-ar diminua inechitatile pentru cei inghetati prin OUG nr. 59/2017.

Spre cinstea lor, sefii structurilor asociative prezenti la Comisia de aparare a  Senatului, unde li s-a prezentat acest text, au respins in unanimitate proiectul propus de  MApN.

Citeste pe larg

Reluare a articolului publicat in 06 06 2024

Sa ne reamintim cum ar fi daca s-ar actualiza numai soldele de grad!

Pensiile cu un cuantum mai mare de 4 500 lei in anul 2017 nu se majoreaza prin actualizarea soldei de grad la valorile din OUG nr. 26/2024 din cauza ca prin indexarile succesive au in anul 2024 un cuantum care nu este depasit prin actualizarea cu solda de grad din baza de calcul.

In schimb, castiga pensiile militare stabilite in ultimii 2-3 ani.

Am reluat articolul pentru a nu va mai lasa amagiti de vocile oficioase ale institutiilor militare care va indeamna sa va multumiti numai cu actualizarea soldei de grad, nu si cu solda de functie.

****************************

Sa presupunem  ca amendamentul cu actualizarea soldelor de grad din compunerea bazei de calcul a  pensiilor militare va fi adoptat in varianta discutata la MApN pe 09 mai.

Cum se va face actualizarea se va scrie in Anexa 2 a Ordinului M 25/2016 de aplicare a Legii nr. 223/2015, operatia fiind aproape similara cu altele aplicate de mai multe ori din anul 2001 pana in prezent. Diferenta de acum este data de faptul ca nu toti pensionarii cu acelasi grad au solde de grad egale in baza de calcul. Unii au soldele de grad din deciziile de stabilire/recalculare din anul 2016, altii au soldele de grad din Anexa VI a Legii 153/2017 altii au soldele de grad majorate in anul 2018, cu 25% si, in fine, altii au soldele de grad majorate in anul 2023 prin HG 28/2023. Pentru toti acestia, soldele de grad din compunerea bazei de calcul trebuie aduse la valorile stipulate in recenta OUG 26/2024. 

De reținut ca este vorba de solda de grad din baza de calcul de la momentul stabilirii dreptului de pensie sau de la ultima recalculare sau actualizare, neinfluentata de indexarile ulterioare.

De la stabilirea pensiei militare si pana la prima actualizare sau intre doua actualizari baza de calcul a pensiei militare ramane neschimbata. Se majoreaza doar cuantumul pensiei prin indexarile succesive. Daca prin actualizare se depaseste cuantumul in  plata indexat, cuantumul actualizat ramane in plata, eliminandu-se toate indexarile anterioare. Daca cuantumul  actualizat este mai mic decat cel in plata, actualizarea se consemneaza ca atare, dar in plata ramane cuantumul indexat pana cand este depasit de o urmatoare actualizare. Asa s-a intamplat in 2017 cu 98% din pensiile in plata trecute prin procesul de actualizarea soldei de functie cu 15%.

De altfel, din prezentarea unei deciziii de actualizare din anul 2017, rezulta ca se actualizeaza baza de calcul, se calculeaza din ea cuantumul brut sau net, si se compara cu cuantumul brut sau net in plata(indexat). Nicidecum, actualizarea nu se adauga la cuantumul net cum au scris plasmuitorii de amendamente si l-au delegat pe domnul Coarna sa le duca in Parlament.

Cum s-ar actualiza pensia din decizia de mai sus, cu precizarea ca baza de calcul este valabila si in anul 2024, desi cuantumul in plata este cu cca 50% mai mare prin indexarile succesive.

Scadem din baza de calcul de 6678 lei valoarea soldei de grad de 391  lei si obtinem 6 287 lei.

Adaugam 2 838 lei, noua valoare a soldei de grad,  si obtinem noua baza de calcul actualizata cu solda de grad, respectiv 9 125 lei.

Cuantumul brut este de 9125 x 85%=7 756 lei

Adaugam sporul OMM de 20% si obtinem cuantumul brut actualizat in anul 2024.

7 756 +20% x7 756=9 307 lei.

Comparam cuantumul actualizat cu cuantumul in plata indexat.

Cuantumul in plata indexat trebuie sa fie de 6890 +50%= 10 335 lei

In plata ramane cuantumul indexat. Distanta in timp din 2017 si pana in prezent acopera actualizarea prin indexarile succesive.

Castigatori vor fi cei care nu au trecut prin multe indexari!

Alta ar fi situatia daca ar fi simultan si o actualizare a soldei de functie!

Citeste pe larg

Ordinea de zi, Senat

Propunerile lucrate in MApN si MAI, de modificare si completare a initiativei liberale, vor fi prezentate in Comisiile raportoare pe care le va stabili Biroul permanent al Camerei Deputatilor. Le vom afla, pe cele aprobate a fi supuse dezbaterii Plenului, din Rapoartele Comisiilor, daca intre timp nu vor fi difuzate pe surse.

In sedinta Biroului permanent de miercuri 02 10 2024 , orele 11,00, este posibil sa fie inregistrat la Camera Deputatilor si repartizat pe comisii proiectul de actualizare a pensiilor militare, B447/2024, proiect pentru care plenul Senatului a votat că prima Camera sesizata este Camera Deputatilor.

Citeste pe larg

 Comentariu al userului @NINO-NINO ridicat in topic!

https://www.huhurez.com/2024/09/chestiune-extragerii-stagiilor-civile.html?showComment=1727513544747#c7435329695028621107

NINO-NINO spunea…

Domnule Claudiu Mariam eu am înțeles esența problemei pe care ati ridicat, și anume eliminarea articolului 60 alin. (3) prin OUG 59/2017 și OUG 114/2018, și cum aceasta a afectat procedura de comparare între indexări și actualizări.
Puncte cheie din explicația dumneavoastra:
Eliminarea art. 60 alin. (3):
Acest articol, care ar fi permis compararea doar a indexărilor și actualizărilor din același an, nu mai există în legislația actuală după modificările aduse prin OUG 59/2017 și OUG 114/2018. Aceasta este o modificare esențială care a schimbat modul în care se face calculul pensiilor militare.
Plafonarea la 85% prin art. 30:
Articolul 30, care plafonează cuantumul pensiei la 85% din baza de calcul, rămâne de bază în procesul de recalculare/actualizare. Această plafonare are un impact direct asupra cuantumului maxim care poate fi stabilit pentru pensie.
Baza de calcul stopată la nivelul din 2017:
Baza de calcul a pensiilor militare a fost efectiv „înghețată” la nivelul din 30 iunie 2017. După acest moment, cuantumul pensiei nu a mai fost ajustat prin actualizarea soldelor, ci a evoluat doar prin indexări anuale.
Aceasta înseamnă că, fără modificarea bazei de calcul prin actualizări, pensiile s-au majorat doar prin indexări aplicate cuantumului aflat în plată.
Actualizarea bazei de calcul:
Pentru ca baza de calcul să fie actualizată, trebuie ajustate elementele componente, adică soldele de grad și de funcție. În acest moment, dacă are loc o actualizare care include toate creșterile soldelor din ultimii 7 ani (din 2017 până în prezent), atunci noul cuantum rezultat din actualizare va fi comparat cu cuantumul pensiei deja indexat în acești ani.
Așa cum spuneti, nu se cumulează indexările din ultimii 7 ani cu cuantumul rezultat din actualizare. În schimb, se compară și rămâne în plată cuantumul cel mai favorabil pentru pensionar. Aceasta este procedura corectă.
Logica aplicării actualizării:
După o actualizare care ar include toate majorările soldelor de grad și funcție din ultimii 7 ani, este logic și corect să rămână în plată cuantumul rezultat din această actualizare, plafonat la 85% din baza de calcul, plus sporul pentru Ordinul Meritul Militar (OMM). Aceasta ar reflecta mai bine evoluțiile din soldele activilor.
În concluzie:
Aveti perfectă dreptate în observațiile dumneavoastră,.ără articolul 60 alin. (3), care permitea o comparare echitabilă între indexările și actualizările din același an, situația actuală favorizează plafonarea și compararea indexărilor pe o perioadă lungă de timp cu o actualizare făcută ulterior, ceea ce poate crea inechități.
Ceea ce subliniatii este că în actualul cadru legislativ, nu se cumulează indexările din anii anteriori cu actualizările, ci rămâne în plată varianta mai avantajoasă după ce se face compararea. De asemenea, plafonul de 85% din baza de calcul este o limitare care poate împiedica o parte din creșterile consistente să fie reflectate în pensiile în plată, chiar și după o actualizare a soldelor.
Cu stimă NINO-NINO!

Citeste pe larg

Sa presupunem  ca amendamentul cu actualizarea soldelor de grad din compunerea bazei de calcul a  pensiilor militare va fi adoptat in varianta discutata la MApN pe 09 mai.

Cum se va face actualizarea se va scrie in Anexa 2 a Ordinului M 25/2016 de aplicare a Legii nr. 223/2015, operatia fiind aproape similara cu altele aplicate de mai multe ori din anul 2001 pana in prezent. Diferenta de acum este data de faptul ca nu toti pensionarii cu acelasi grad au solde de grad egale. Unii au soldele de grad din deciziile de stabilire/recalculare din anul 2016, altii au soldele de grad din Anexa VI a Legii 153/2017 altii au soldele de grad majorate in anul 2018, cu 25% si, in fine, altii au soldele de grad majorate in anul 2023 prin HG 28/2023. Pentru toti acestia, soldele de grad din compunerea bazei de calcul trebuie aduse la valorile stipulate in recenta OUG 26/2024. 

De reținut ca este vorba de solda de grad din baza de calcul de la momentul stabilirii dreptului de pensie sau de la ultima recalculare sau actualizare, neinfluentata de indexarile ulterioare.

De la stabilirea pensiei militare si pana la prima actualizare sau intre doua actualizari baza de calcul a pensiei militare ramane neschimbata. Se majoreaza doar cuantumul pensiei prin indexarile succesive. Daca prin actualizare se depaseste cuantumul in  plata indexat, cuantumul actualizat ramane in plata, eliminandu-se toate indexarile anterioare. Daca cuantumul  actualizat este mai mic decat cel in plata, actualizarea se consemneaza ca atare, dar in plata ramane cuantumul indexat pana cand este depasit de o urmatoare actualizare. Asa s-a intamplat in 2017 cu 98% din pensiile in plata trecute prin procesul de actualizarea soldei de functie cu 15%.

De altfel, din prezentarea unei deciziii de actualizare din anul 2017, rezulta ca se actualizeaza baza de calcul, se calculeaza din ea cuantumul brut sau net, si se compara cu cuantumul brut sau net in plata(indexat). Nicidecum, actualizarea nu se adauga la cuantumul net cum au scris plasmuitorii de amendamente si l-au delegat pe domnul Coarna sa le duca in Parlament.

Cum s-ar actualiza pensia din decizia de mai sus, cu precizarea ca baza de calcul este valabila si in anul 2024, desi cuantumul in plata este cu cca 50% mai mare prin indexarile succesive.

Scadem din baza de calcul de 6678 lei valoarea soldei de grad de 391  lei si obtinem 6 287 lei.

Adaugam 2 838 lei, noua valoare a soldei de grad,  si obtinem noua baza de calcul actualizata cu solda de grad, respectiv 9 125 lei.

Cuantumul brut este de 9125 x 85%=7 756 lei

Adaugam sporul OMM de 20% si obtinem cuantumul brut actualizat in anul 2024.

7 756 +20% x7 756=9 307 lei.

Comparam cuantumul actualizat cu cuantumul in plata indexat.

Cuantumul in plata indexat trebuie sa fie de 6890 +50%= 10 335 lei

In plata ramane cuantumul indexat. Distanta in timp din 2017 si pana in prezent acopera actualizarea prin indexarile succesive.

Castigatori vor fi cei care nu au trecut prin multe indexari!

Alta ar fi situatia daca ar fi simultan si o actualizare a soldei de functie!

Citeste pe larg

MULTUMIM domnului deputat Dan Laurentiu LEOREANU!

Astăzi, în cadrul ședinței Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, pe care o prezidez, am căutat și găsit soluția viabilă din punct de vedere constituțional pentru a repara inechitățile generate în anul 2017 de modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care s-a anulat actualizarea soldei de grad/salariului gradului profesional pentru personalul deja pensionat în raport cu cei aflați în activitate.
A fost o dorință comună a membrilor Comisiei pentru apărare de a identifica cea mai bună soluție, din punct de vedere constituținal, din cele trei propuneri de amendamente înaintate. În procesul de dezbatere au fost implicați reprezentanți ai sindicatelor militarilor aflați în rezervă, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și colegi deputați. Mai jos regăsiți amendamnetele propuse de mine, asumate ca autor de toți membrii comisiei și adoptate în unanimitate de membrii comisiei pentru apărare din Camera Deputaților.
1. După Art. XII se introduce un nou articol, art. XII1 cu următorul cuprins:
Art. XII1 – Prin derogare de la dispozițiile art.60 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, partea din pensie corespunzătoare soldei de grad/salariului gradului profesional se actualizează permanent potrivit soldei de grad/salariului gradului profesional a cadrelor în activitate și se aplică și pentru recalcularea pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.
2. După Art. XVI se introduce un nou articol, art. XVII cu următorul cuprins:
Art. XVII – În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, Casa de pensii sectorială reactualizează toate pensiile aflate în plată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. XII1 din prezenta ordonanță de urgență.
Rezolvam probleme și pentru Roman și pentru țară!

Citeste pe larg

Actualizarea soldei de grad pentru pensionarii militari poate fi integrata si ea in masurile exceptionale de retentie si atractivitate pentru personalul din institutiile de aparare, ordine publica si securitate nationala, in contextul operatiunilor militare in deasfasurare in imediata vecinatate a Romaniei si a granitelor NATO.
Sarcina Comisiei de aparare a fost ingreunata de  cei care au formulat amendamente care exced unei simple operatiuni de actualizare a unui singur element salarial din baza de calcul, operatiune care are un istoric de bune practici, incepand cu anul 2001, prin L 164/2001. 
Singurul amendament care se integreaza bunelor practici este cel sugerat de seful Directiei Juridice din MApN, in intalnirea din 09 mai a.c. cu liderii rezervistilor protestatari. Dupa intalnire, in special cei care nu prea stapanesc nici teoretic operatiunea de actualizare, spre deosebire de una de stabilire/ recalculare/revizuire/ indexare, in traditia pensiilor militare, s-au intrecut in a propune fel de fel de operatiuni care numai actualizare nu pot fi.
Legea de aprobare a OUG nr. 26/2024 nu trebuie decat sa introduca in Legea  223/2015 cu modificarile si completarile ulterioare a unei dispozitii care sa dea posibilitatea actualizarii permanente a soldei de grad/salariului profesional  din componenta bazei de calcul a pensiilor militare cu soldele/ salariile de grad ale personalului in activitate.
Conform practicii de aplicare a actualizarii din anul 2017, validata si de instantele de judecata, pensia militara nu poate fi concomitent indexata multianual dar  si actualizata. 
In cazul amendamentului de care vorbim, solda de grad nu poate fi concomitent si indexata si actualizata.
In acest sens, pensia militara rezultata din actualizarea bazei de calcul cu valoarea noii solde de grad  se compara cu pensia militara rezultata din indexarea multianuala a  cuantumului brut/net, in plata ramanand cuantumul mai avantajos.
Este adevarat ca procedura ii favorizeaza pe cei pensionati in ultimii ani, care nu au trecut prin prea multe indexari anuale, dar, altfel nu s-ar mai numi actualizare.
Este surprinzator ca la sedinta de luni este invitat numai MApN, nu si celelalte instituții militare, ca sa nu mai vorbim de structurile asociative ale rezervistilor.
Chiar daca nu se va adopta niciun amendament, vom sti cine s-a opus.

Citeste pe larg

Actualizarea soldei de grad pentru pensionarii militari poate fi integrata si ea in masurile exceptionale de retentie si atractivitate pentru personalul din institutiile de aparare, ordine publica si securitate nationala, in contextul operatiunilor militare in deasfasurare in imediata vecinatate a Romaniei si a granitelor NATO.
Sarcina Comisiei de aparare a fost ingreunata de  cei care au formulat amendamente care exced unei simple operatiuni de actualizare a unui singur element salarial din baza de calcul, operatiune care are un istoric de bune practici, incepand cu anul 2001, prin L 164/2001. 
Singurul amendament care se integreaza bunelor practici este cel sugerat de seful Directiei Juridice din MApN, in intalnirea din 09 mai a.c. cu liderii rezervistilor protestatari. Dupa intalnire, in special cei care nu prea stapanesc nici teoretic operatiunea de actualizare, spre deosebire de una de stabilire/ recalculare/revizuire/ indexare, in traditia pensiilor militare, s-au intrecut in a propune fel de fel de operatiuni care numai actualizare nu pot fi.
Legea de aprobare a OUG nr. 26/2024 nu trebuie decat sa introduca in Legea  223/2015 cu modificarile si completarile ulterioare a unei dispozitii care sa dea posibilitatea actualizarii permanente a soldei de grad/salariului profesional  din componenta bazei de calcul a pensiilor militare cu soldele/ salariile de grad ale personalului in activitate.
Conform practicii de aplicare a actualizarii din anul 2017, validata si de instantele de judecata, pensia militara nu poate fi concomitent indexata multianual dar  si actualizata. 
In acest sens, pensia militara rezultata din actualizarea bazei de calcul se compara cu pensia militara rezultata din indexarea multianuala a  cuantumului brut/net, in plata ramanand cuantumul mai avantajos.
Este adevarat ca procedura ii favorizeaza pe cei pensionati in ultimii ani, care nu au trecut prin prea multe indexari anuale, dar, altfel nu s-ar mai numi actualizare.
Este surprinzator ca la sedinta de luni este invitat numai MApN, nu si celelalte instituții militare, ca sa nu mai vorbim de structurile asociative ale rezervistilor.
Chiar daca nu se va adopta niciun amendament, vom sti cine s-a opus.

Citeste pe larg

Sa presupunem  ca amendamentul cu actualizarea soldelor de grad din compunerea bazei de calcul a  pensiilor militare va fi adoptat in varianta discutata la MApN pe 09 mai.

Cum se va face actualizarea se va scrie in Anexa 2 a Ordinului M 25/2016 de aplicare a Legii nr. 223/2015, operatia fiind aproape similara cu altele aplicate de mai multe ori din anul 2001 pana in prezent. Diferenta de acum este data de faptul ca nu toti pensionarii cu acelasi grad au solde de grad egale. Unii au soldele de grad din deciziile de stabilire/recalculare din anul 2016 , altii au soldele de grad din Anexa VI a Legii 153/2017 altii au soldele de grad majorate in anul 2023 prin HG 28/2023. Pentru toti acestia, soldele de grad din compunerea bazei de calcul trebuie aduse la valorile stipulate in recenta OUG 26/2024. 

De reținut ca este vorba de solda de grad din baza de calcul de la momentul stabilirii dreptului de pensie sau de la ultima recalculare sau actualizare, neinfluentata de indexarile ulterioare.

De la stabilirea pensiei militare si pana la prima actualizare sau intre doua actualizari baza de calcul a pensiei militare ramane neschimbata. Se majoreaza doar cuantumul pensiei prin indexarile succesive. Daca prin actualizare se depaseste cuantumul in  plata indexat, cuantumul actualizat ramane in plata, eliminandu-se toate indexarile anterioare. Daca cuantumul  actualizat este mai mic decat cel in plata, actualizarea se consemneaza ca atare, dar in plata ramane cuantumul indexat pana cand este depasit de o urmatoare actualizare. Asa s-a intamplat in 2017 cu 98% din pensiile in plata trecute prin procesul de actualizarea soldei de functie cu 15%.

De altfel, din prezentarea unei deciziii de actualizare din anul 2017, rezulta ca se actualizeaza baza de calcul, se calculeaza din ea cuantumul brut sau net, si se compara cu cuantumul brut sau net in plata(indexat). Nicidecum, actualizarea nu se adauga la cuantumul net cum au scris plasmuitorii de amendamente si l-au delegat pe domnul Coarna sa le duca in Parlament.

Cum s-ar actualiza pensia din decizia de mai sus, cu precizarea ca baza de calcul este valabila si in anul 2024, desi cuantumul in plata este cu cca 50% mai mare prin indexarile succesive.

Scadem din baza de calcul de 6678 lei valoarea soldei de grad de 340 lei si obtinem 6338 lei.

Adaugam 2 838 lei, noua valoare a soldei de grad,  si obtinem noua baza de calcul actualizata cu solda de grad, respectiv 9 176 lei.

Cuantumul brut este de 9176 x 85%=7800 lei

Adaugam sporul OMM de 20% si obtinem cuantumul brut actualizat in anul 2024.

7 800 +20% x7800=9360 lei.