Corneliu VLAD Tratatele există spre a fi încălcate, am putea spune, parafrazându-l pe Eminescu, despre Actul fondator NATO-Rusia. Summitul NATO de la Madrid, reunit în perioada 28-30 iunie, va consemna probabil decesul acestui document care a fost, într-un fel, “Tratatul de pace” care a consfințit încetarea războiului rece. Reprezentantul permanentCiteste pe larg

Sepsi Sfântu Gheorghe și-a aflat joi adversarele din cadrul grupei A a Euroligii. Pentru accederea în grupe, campioana României la baschet feminin va trebui să treacă de calificările de pe teren propriu. Potrivit tragerii la sorţi de la Munchen, Sepsi ar urma să joace în grupa A a Euroligii, dacăCiteste pe larg