Etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat s-a încheiat astăzi, la Călărași, iar echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu s-au remarcat prin profesionalism și pregătire temeinică, obținând rezultate notabile. La eveniment au participat echipele reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din Giurgiu, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, […]

Articolul Pompierii giurgiuveni, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Producătorii de legume care cultivă în spații protejate pot beneficia, începând cu acest an, de un sprijin financiar important oferit de stat. Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 325/03.04.2025, publicată în Monitorul Oficial, privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate” pentru perioada 2025–2027. […]

Articolul Ajutor financiar pentru legumicultori: Schema de sprijin pentru culturile în spații protejate a fost oficializată apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Aproximativ 260 de elevi, cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar au participat, astăzi, la exerciții de evacuare și lecții de prim ajutor, organizate de ISU Giurgiu. Activitățile s-au desfășurat la Școala Gimnazială nr. 1 și la Grădinița “Sfântul Nicolae”, ambele din localitatea Adunații Copăceni. Exercițiile au avut ca scop verificarea modului de gestionare a unei […]

Articolul ISU Giurgiu a desfășurat exerciții de evacuare și lecții de prim ajutor în școlile din Adunații Copăceni apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Aproximativ 260 de elevi, cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar au participat, astăzi, la exerciții de evacuare și lecții de prim ajutor, organizate de ISU Giurgiu. Activitățile s-au desfășurat la Școala Gimnazială nr. 1 și la Grădinița “Sfântul Nicolae”, ambele din localitatea Adunații Copăceni. Exercițiile au avut ca scop verificareaCiteste pe larg

                                COMUNICAT DE PRESĂ  Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie și până la data de 30 iunie inclusiv, beneficiarii care au depus cerere de finanțare pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024 aferentă Intervenției DR-07, din cadrul  Planului Strategic  PAC […]

Articolul APIA Giurgiu primește Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie și până la data de 15 iulie inclusiv, beneficiarii care au depus cereri de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de […]

Articolul APIA primește Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Zeci de elevi din două unități de învățământ din județ au participat, ieri, la lecții interactive de prim ajutor, învățând cum să reacționeze în situații critice și cum pot salva vieți în momente decisive. Activitățile s-au desfășurat la Colegiul Tehnic “Viceamiral Ioan Bălănescu” din municipiu și la Școala Gimnazială “Dinu Nicolae” din localitatea Vlașin, în […]

Articolul Lecții de prim ajutor pentru elevii din Giurgiu: educație pentru viață la școală apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

A fost publicat în Monitorul Oficial partea I, Nr. 304/07.IV. 2025,  HG nr. 325/03.04.2025 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, în perioada 2025-2027. Cererile se depun la DAJ Giurgiu, până la data de 30 mai 2025 inclusiv, de către potențialii beneficiari ai […]

Articolul DAJ Giurgiu: Până la ce dată se depun cererile pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În urma adoptării în ședința de Guvern din 3 aprilie 2025 a Hotărârii privind schema de ajutor de minimis pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, fermierii din județul Giurgiu beneficiază de un sprijin financiar concret, menit să le stimuleze activitatea și să le consolideze competitivitatea pe piață. Petra Ochisor, directorul Direcției pentru […]

Articolul Sprijin financiar pentru legumicultorii din Giurgiu: schema de ajutor de minimis, adoptată pentru perioada 2025-2027 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Recent, membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Giurgiu au participat la un schimb de experiență cu Casa de Ajutor Reciproc din Rădăuți, eveniment care a avut loc în perioada 19-24 martie. În cadrul acestei vizite, pensionarii giurgiuveni au avut ocazia să exploreze atât frumusețile istorice ale regiunii Bucovina, cât și să participe la […]

Articolul Schimb de experiență între pensionarii giurgiuveni și Casa de Ajutor Reciproc Rădăuți: o excursie memorabilă în Bucovina (GALERIE FOTO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Astăzi, coordonatorul SMURD a organizat o lecție de prim ajutor la Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Oinacu, la solicitarea instituției de învățământ. Activitatea face parte din programul „Școala Altfel” și a fost realizată cu ocazia apropierii Zilei Protecției Civile. Lecția a fost susținută de un paramedic din cadrul SMURD și a avut ca scop […]

Articolul Lecție de prim ajutor pentru elevii din Oinacu, organizată de coordonatorul SMURD apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg