Primăria comunei Joiţa- ANUNȚ privind depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie – sezonul rece 2025-2026
Senator Gabriela HORGA: „România își va consolida sistemul de apărare cu ajutorul Uniunii Europene.”
România își va consolida sistemul de apărare cu ajutorul Uniunii Europene. România va putea utiliza 16,68 miliarde de euro prin intermediul mecanismului european Security Action for Europe (SAFE), ocupând poziția a doua în UE în ceea ce privește valoarea fondurilor alocate. Este un semn că Guvernul Ilie Bolojan și-a făcut bine treaba, sprijinind proiecte relevante. […]
Articolul Senator Gabriela HORGA: „România își va consolida sistemul de apărare cu ajutorul Uniunii Europene.” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Cardurile sociale se reîncarcă în luna septembrie: Ajutorul financiar va fi acordat în două tranșe de bani!
După luni întregi de pauză, programul național „Sprijin pentru România” se reactivează, aducând o veste bună pentru peste două milioane de beneficiari. Cardurile sociale, destinate achiziționării de alimente de bază și mese calde, vor fi alimentate din nou, dar într-un format adaptat la realitățile economice actuale. Două tranșe […]
Articolul Cardurile sociale se reîncarcă în luna septembrie: Ajutorul financiar va fi acordat în două tranșe de bani! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Direcția de Asistență Socială – detalii despre ajutorul pentru plata energiei electrice
Beneficiarii acestui tip de ajutor financiar Potrivit art. 4 alin. (1) din OUG 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, beneficiază de sprijin sub formă de tichet electronic de energie următoarele categorii de persoane şi familii: – Persoanele singure cu venitCiteste pe larg
Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, beneficiază de ajutorul a doi noi medici specialiști
Cei doi noi medici specialiști, așa cum ne mărturiseau, sunt dedicați Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, desfășurându-și activitatea în cadrul uneia dintre cele mai pline de speranță „laboratoare de viață”, le-am spune, Secția de Neonatologie. Dr. Anca Mitran (foto mijloc) gazda noastră la vizita în Secția de Neonatologie, ne-a prezentat, încă de la început, cele două […]
Articolul Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, beneficiază de ajutorul a doi noi medici specialiști apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Apel Umanitar: Familia Radu din comuna Prundu are nevoie de ajutorul nostru!
UMANITAR. Plutonierul major Mihaela Negrea are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge din nou tromboza venoasă profundă!
Plutonierul major Mihaela Negrea are nevoie de ajutorul nostru și noi o putem ajuta cu o donație şi cu distribuirea mesajului, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni! Pe parcursul vieții, suntem puși în fața unor încercări și, de cele mai multe ori, pentru a le putea depăși, avem nevoie de sprijinul oamenilor cu […]
Articolul UMANITAR. Plutonierul major Mihaela Negrea are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge din nou tromboza venoasă profundă! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Ședință extraordinară la Consiliul Județean Giurgiu: noii pași în gestionarea proiectelor și ajutorul pentru familiile nevoiașe
Astăzi, la Consiliul Județean Giurgiu a avut loc o ședință extraordinară prezidată de vicepreședintele instituției, Lucian Corozel. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte importante, iar o mare parte dintre acestea au vizat sprijinirea comunității și implementarea unor programe destinate persoanelor vulnerabile. În cadrul întâlnirii, vicepreședintele Corozel a făcut o scurtă prezentare a […]
Articolul Ședință extraordinară la Consiliul Județean Giurgiu: noii pași în gestionarea proiectelor și ajutorul pentru familiile nevoiașe apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Polițiștii de frontieră din Giurgiu depistează doi cetățeni străini fără documente de călătorie valabile, cu ajutorul aplicației e-DAC
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au reușit, în data de 24 februarie 2025, să depisteze doi cetățeni străini care nu dețineau documentația necesară pentru a justifica scopul călătoriei lor într-un stat din spațiul Schengen, cu ajutorul aplicației e-DAC. În jurul orei 23:00, în zona DN 5, polițiștii de frontieră giurgiuveni […]
Articolul Polițiștii de frontieră din Giurgiu depistează doi cetățeni străini fără documente de călătorie valabile, cu ajutorul aplicației e-DAC apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Ajutorul de deces crește în 2025: Majorare de 1.053 de lei, noi reguli de acordare
Începând cu 13 februarie 2025, cuantumul ajutorului de deces va fi majorat cu 1.053 de lei, potrivit Legii nr. 10/2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, ajutorul pentru decesul unui asigurat sau pensionar va ajunge la 8.620 de lei, în timp ce suma acordată în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau […]
Articolul Ajutorul de deces crește în 2025: Majorare de 1.053 de lei, noi reguli de acordare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2024-2025, disponibil la Direcția de Asistență Socială Giurgiu
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu anunță cetățenii care au depus cereri pentru obținerea ajutorului de încălzire cu combustibili solizi pentru sezonul rece 2024-2025, în conformitate cu Legea 226/2022 privind protecția consumatorului vulnerabil de energie, că pot intra în posesia sumelor alocate. Perioada și programul de ridicare a ajutorului Plățile în numerar se vor […]
Articolul Ajutorul de încălzire pentru sezonul rece 2024-2025, disponibil la Direcția de Asistență Socială Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
DAS Giurgiu: Cererile pentru AJUTORUL de ÎNCĂLZIRE se preiau pe tot parcursul sezonului rece 2024-2025
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu aduce la cunoștința cetățenilor că preluarea cererilor și a declarațiilor pe proprie răspundere, precum și a documentelor necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, sezonul rece 2024-2025, se face pe tot parcursul sezonului rece iar solicitările pentru acordarea suplimentului pentru energie, pe tot parcursul anului. De la începutul perioadei […]
Articolul DAS Giurgiu: Cererile pentru AJUTORUL de ÎNCĂLZIRE se preiau pe tot parcursul sezonului rece 2024-2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
DAS Giurgiu: AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE , pentru sezonul rece 2024 – 2025. Cum și cui se acordă…Unde se depun cererea și documentele în scopul obținerii ajutorului.
COMUNICAT DE PRESĂ Direcția de Asistență Socială (DAS) a Municipiului Giurgiu anunță că începând cu data de 16.10.2024, se pot depune solicitările pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în sezonul rece 2024-2025. Ca formă de sprijin, consumatorii […]
Articolul DAS Giurgiu: AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE , pentru sezonul rece 2024 – 2025. Cum și cui se acordă…Unde se depun cererea și documentele în scopul obținerii ajutorului. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.