Deși de ani de zile se bate toba la posturile TV și pe site-urile progresiste preferate de Vasile Bănescu că Biserica este și trebuie să rămână separată de Stat, când este vorba de judecarea propriilor slujitori, potrivit canoanelor și regulamentelor BOR Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Nu există zi în care să nu aflăm noi detalii reale sau inventate despre aventurile extraconjugale și extrabisericești ale fostului paroh din Cartierul Militari, Visarion Alexa. Și ActiveNews a relatat despre cele mai importante, fără a intra în detalii ca toată mass media, altă dată atât de favorabilă preotului-vedetă ReadCiteste pe larg

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, transmite luni un mic îndrumar practic despre taina spovedaniei, folositor atât preoților cât și credincioșilor, după cazul Visarion Alexa, acuzat de abuzarea sexuală sau psihologică a unor enoriașe Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Fostul paroh Visarion Alexa a ajuns în fața judecătorilor care vor decide dacă măsura controlului judiciar va fi înlocuită cu cea a arestului. Potrivit informațiilor Știripesurse, încă cinci victime ar fi depus plângeri împotriva preotului. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

„Sunt una dintre victime, una care a mai găsit resurse să lupte. Vă rog să publicați aceste mesaje ca să se vadă modul în care acționa părintele Visarion, că nu victima îi făcea avansuri. Două luni m-a asaltat cu mesaje, două luni în care am căzut psihic cumplit.” Read MoreCiteste pe larg

Din comunicatul de ieri al Arhiepiscopiei Bucureștilor rezultă că agresorul sexual și psihologic al mai multor credincioase, fostul paroh din cartierul Militari și ex-vedeta TV Visarion Alexa, a nesocotit instanțele și canoanele Bisericii Ortodoxe Române Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

„Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații.” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

„Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite”. (Matei 26: 31) Din păcate, prea mulți preoți ortodocși, vinovați sau nevinovați, au fost aduși în fața reflectoarelor mass-media și batjocoriți, în fel și chip. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg