DNA l-a inculpat pe președintele CJ Iași, Costel Alexe (PNL), pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, anunță instituția printr-un comunicat de presă. <!–-> OFICIAL DNA: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de: <!–-> ALEXECiteste pe larg

Vlad Cosma, fost deputat, şi omul de afaceri Răzvan Alexe au fost achitaţi definitv de Curtea de Apel Ploieşti într-un dosar privind sponsorizarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012. Dosarul fusese instrumentat la DNA Ploieşti, iar unul dintre procurori era Mircea Negulescu, cunoscut sub apelativul „Portocală”.  Astfel,Citeste pe larg

Procurorii DNA și mai mulți jandarmi au demarat o percheziție în biroul președintelui CJ Iași, Costel Alexe, din cauza unor concursuri de angajare suspectate a fi aranjate. La acest moment, zona din jurul biroului președintelui CJ este baricadată, iar accesul este interzis persoanelor, cu excepția organele de anchetă. DNA aCiteste pe larg

Costel Alexe, prima reacţie după descinderea procurorilor DNA la CJ IAȘI. Costel Alexe, preşedintele CJ Iaşi, a făcut primele precizări după ce procurorii DNA au solicitat joi, în urma descinderilor de la sediul forului pe care îl conduce, documente şi informaţii referitoare la activitatea unor instituţii din subordinea administraţiei judeţene.Citeste pe larg

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexa, rămâne sub control judiciar, la fel și Bogdan Ioan Grecu, fost director general al Combinatului Siderurgic „Liberty Galaţi”. Decizia privește dosarul în care cei doi sunt acuzați de DNA de primire, respectiv de oferirea ca mită a 22 de tone de tablă. Înalta CurteCiteste pe larg