„Împreună cu colegul meu, senatorul Daniel Fenechiu, am inițiat și organizat o întâlnire între reprezentanții Uniunii Profesiilor Liberale, Uniunea Națională a Barourilor din România – UNBR, reprezentată de președintele Traian Briciu, CECCAR și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, având ca principală temă de discuție intenția Guvernului de a majora plafonul pentru CASS de la 60 la […]

Articolul Deputat Alexandru Andrei: „Voi continua să fiu alături de cei care practică profesii liberale, precum și de cei din mediul privat…!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

”Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august, a devenit, prin tradiţie, şi Ziua Marinei Române, ocazie cu care transmit cele mai sincere urări de bine tuturor celor care slujesc cu devotament şi dăruire întinderile albastre – marinari militari şi civili deopotrivă, constructori navali şi lucrători portuari – profesionişti care au purtat drapelul României […]

Articolul Deputatul Andrei Alexandru: „Protectoarea marinarilor români, Sfânta Fecioară Maria, să vă însoţească şi să vă ocrotească, oriunde veţi fi!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august, a devenit, prin tradiţie, şi Ziua Marinei Române, ocazie cu care transmit cele mai sincere urări de bine tuturor celor care slujesc cu devotament şi dăruire întinderile albastre – marinari militari şi civili deopotrivă, constructori navali şi lucrători portuari – profesioniştiCiteste pe larg

„Au trecut 119 ani de când, la 28 iulie 1906, prof. dr. Mina Minovici punea bazele Societăţii de Salvare din Bucureşti, primul serviciu civil de Ambulanţă din România şi al treilea de acest fel din Europa. Salvarea a evoluat rapid, ajungându-se ca la ora actuală să avem nu numai servicii moderne de ambulanţă în fiecare […]

Articolul Deputatul Alexandru Andrei: „Astăzi, de ziua Ambulanțierilor, este momentul să-i omagiem pe toți acești eroi anonimi ai secolului XXI, îmbrăcaţi în uniforma specifică salvatorilor medicali…!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Poliția de Frontieră Română marchează astăzi 161 de ani de activitate, fiind înființată printr-o ordonanță a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1864. De-a lungul istoriei sale, instituția a fost modernizată constant, devenind un pilon esențial al securității naționale și al controlului la frontierele externe ale Uniunii Europene. Astăzi, Poliția de Frontieră funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne șiCiteste pe larg

„Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, a semnat, marți, un contract foarte important pentru municipiul și județul Giurgiu: execuția variantei ocolitoare Giurgiu Vest – cea de-a doua centură a municipiului Giurgiu. Proiect extrem de important pentru traficul din zonă, varianta ocolitoare închide, practic, inelul rutier din jurul municipiului Giurgiu. Cu o lungime de 12 km, […]

Articolul Deputatul Alexandru Andrei explică în ce constă importanța variantei ocolitoare Giurgiu Vest , pentru municipiu și județ apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Unul din proiectele legislative adoptate în ședința Camerei Deputaților vizează o nouă modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificare ce vine în sprijinul șoferilor. Astfel, șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă auCiteste pe larg

Unul din proiectele legislative adoptate în ședința Camerei Deputaților vizează o nouă modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificare ce vine în sprijinul șoferilor. Astfel, șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă auCiteste pe larg

– Astfel, șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară – Cu alte cuvinte, ”sala” – proba teoretică – a fost eliminată din examenul pentru obținerea categoriilor A și B, dacă solicitantul deține deja […]

Citeste pe larg

Deputatul liberal, Alexandru Andrei abordează câteva din modificările OUG 195/2002, ce vine în sprijinul conducătorilor auto. „Unul din proiectele legislative adoptate în ședința Camerei Deputaților vizează o nouă modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificare ce vine în sprijinul șoferilor” – explică Deputatul giurgiuvean. „Astfel, șoferii care doresc să […]

Articolul Deputatul Alexandru Andrei, despre câteva modificări legislative ce vin în sprijinul șoferilor apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Acționarii Companiei au aprobat majorarea de peste cinci ori –  la aproape 70.000 de lei brut pe lună – a indemnizațiilor pe care le primesc membrii consiliului de administrație, Într-o perioadă de criză profundă, în care se vorbește despre reduceri de cheltuieli, despre disponibilizări în sectorul bugetar, despre majorări de taxe – toate menite a […]

Citeste pe larg

„Sunt absolut revoltat de ceea ce se întâmplă la Compania Națională Aeroporturi București!  Acționarii Companiei au aprobat majorarea de peste cinci ori – la aproape 70.000 de lei brut pe lună – a indemnizațiilor pe care le primesc membrii consiliului de administrație!„ – menționează Deputatul liberal de Giurgiu, Andrei Alexandru. „Într-o perioadă de criză profundă, […]

Articolul Deputat Alexandru Andrei: „Sunt absolut revoltat de ceea ce se întâmplă la Compania Națională Aeroporturi București!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg