Campioană la US Open la doar 18 ani, Emma Răducanu a fost desemnată, duminică, personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britaniei, în tradiţionala anchetă a BBC. Votarea a avut loc în timpul transmisiunii BBC One de duminică, de la Media City din Salford. „Mulţumesc, este o onoare doar săCiteste pe larg

FIFA a anunţat, luni, jucătorii nominalizaţi pentru trofeul The Best, acordat celui mai bun fotbalist al anului. Premiile vor fi decernate în cadrul unei ceremonii online, la 17 ianuarie 2022. Candidaţii pentru fiecare categorie au fost aleşi de două comisii de experţi, una pentru fotbalul feminin şi cealaltă pentru fotbalulCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Mesajul primarului, Adrian Anghelescu cu prilejul Anului Nou 2020 este anul care a marcat întreaga lume și de care, cel mai probabil, mulți dintre noi, ne vom aminti cu tristețe. Vreau să cred, că această grea încercare la care am fost supuși, ne-a făcut mai puternici, maiCiteste pe larg

O țigară aprinsă, aruncată la întâmplare, poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi furajele sau lemnele, care au o viteză mare de ardere. În unele cazuri, bunurile ard mocnit, cu degajări mari de fum, iar dacă sunt și persoaneCiteste pe larg

Imaginea a fost surprinsă în Reyhanli, din provincia turcă Hatay, situată în apropierea graniţei cu Siria. Fotojurnalistul a surprins o scenă emoţionantă între un tată şi fiul lui, ambii având dizabilităţi – cei doi au un moment de tandreţe şi bucurie.  Munzir şi fiul lui sunt supravieţuitori ai războiului dinCiteste pe larg

Incendiile care au izbucnit în mai multe regiuni ale lumii au provocat emisii record de CO2 în iulie şi august, a anunţat marţi serviciul Copernicus al Uniunii Europene. „Este îngrijorător faptul că vremea mai uscată şi mai caldă din anumite regiuni – provocată de încălzirea globală – creşte inflamabilitatea şiCiteste pe larg

Este considerat de mulţi un moft al „celui mai iubit fiu al poporului”, însă, în realitate, Transfăgărăşanul (DN7C), a cărui realizare a început la sfârşitul anului 1969, a avut un scop strategic, de pregătire pentru o eventuală invazie a URSS, căci Nicolae Ceauşescu trăia cu teama că România ar fi următoareaCiteste pe larg

PNL Giurgiu+20Fabian Țîrcă este cu Mădălina Oprișan Am participat cu emoție la deschiderea anului școlar la Școala nr. 1 Oinacu, și mă gândesc cât de repede trece timpul, mai ales că acum câțiva ani eram și eu în… locul lor. M-a bucurat faptul că am fost alături de cei careCiteste pe larg

PNL Giurgiu Primul clopoțel al anului școlar 2021 – 2022 a sunat astăzi și pentru cei 220 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Apostol Arsachi” din comuna Vedea, în prezența primarului comunei, Taga Marian. „Am primit de la Consiliul Județean un număr de 50 de ghiozdane pentru elevii cu posibilități maiCiteste pe larg

Jurnaliștii spanioli de la AS.com vorbesc despre mutarea anului în fotbalul european, una care ar putea avea loc în ultimele zile din perioada de mercato (fereastra de transferuri). Implicate direct în desfășurarea evenimentelor sunt două dintre vedetele fotbalului mondial: Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe. Portughezul pare mai degrabă pe piciorCiteste pe larg

Pînă ca cei nouă poliţişti să fie trimişi în judecată penru faptele lor, ambii bărbaţi torturaţi au decedat, în luna martie a acestui an, în condiţii suspecte, nefiind însă stabilită o legătură între agresiune şi deces. ”La data de 09.07.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti auCiteste pe larg

Proiectul prevede scăderea cu aproape 30% a numărului de salariaţi, dar şi scăderea cu o pondere apropiată a cheltuielilor de natură salarială programate pentru acest an. CFR Marfă are aproximativ 4.700 de angajaţi şi are pierdere contabilă din anii precedenţi de 2,7 miliarde lei. Principalele aspecte cuprinse în proiect: – Citeste pe larg

În ultimii ani, domeniul imobiliar a cunoscut o creștere semnificativă, în special în zona Capitalei și a județului Ilfov. Însă multe dintre blocuri au fost ridicate haotic cu acordul autorităților, iar în unele cazuri, dezvoltatorii imobiliari nu s-au mai gândit și la deplina siguranță a oamenilor. Este și cazul unuiCiteste pe larg