Consilierii locali ai municipiului Giurgiu au aprobat în ședința ordinară din data de 28 octombrie 2021, două proiecte de hotărâre ce se referă la încheierea acordurilor de parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ion Barbu” și cu Grădinița cu program nr. 9 din municipiul Giurgiu pentru susținerea unui proiect ce vizează reducereaCiteste pe larg

„Astăzi, Consiliul Afaceri Economice și Financiare a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României! Țara noastră va putea accesa cele 29,2 miliarde de euro alocate prin Fondul de Redresare și Reziliență #NextGenerationEU. Aprobarea PNRR de către Consiliu va declanșa plata a 3,6 de miliarde de euro către RomâniaCiteste pe larg

Comisiile reunite juridică şi de sănătate au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, un raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. După ce va trece și de plenul Senatului,Citeste pe larg

Parlamentari de la PNL şi UDMR spun că  propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă una dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acestCiteste pe larg

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de luni o nouă hotărâre prin care stabileşte o serie de excepţii privind accesul persoanelor nevaccinate în instituţii publice sau centrele comerciale. Astfel, prin Hotărârea CNSU nr. 94/2021 se stabileşte că accesul în incintele operatorilor economici care au ca obiectCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Consilierii municipali au aprobat prețul local al energiei termice și subvenția pentru acoperirea diferenței de preț ➡Majorările de prețuri de pe piața energiei au pus în dificultate multe primării din țară, printre care și administrația locală din Giurgiu. Pentru ca facturile consumatorilor din sistemul centralizat să nuCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Consilierii municipali au aprobat prețul local al energiei termice și subvenția pentru acoperirea diferenței de preț ➡Majorările de prețuri de pe piața energiei au pus în dificultate multe primării din țară, printre care și administrația locală din Giurgiu. Pentru ca facturile consumatorilor din sistemul centralizat să nuCiteste pe larg

PNL GiurgiuConsiliul Județean Giurgiu ‼️ Rectificarea bugerată aprobată de Guvern a fost publicată seara trecută în Monitorul Oficial, prin urmare, prevederile actului normativ au intrat în vigoare…. ☑️ Salariații Consiliului Județean Giurgiu și cei ai subordonatelor, inclusiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, își vor primi laCiteste pe larg

Majoritatea membrilor propuși sunt specialiști pe patrimoniu, dar și urbaniști, geografi, sociologi. Față de comisiile trecute, nominalizate de Gabriela Firea și Sorin Oprescu, printre propunerile lui Nicușor Dan nu se află elabori ai unor proiecte urbanistice care au mutilat Bucureștiul. O altă noutate este că majoritatea celor propuși sunt tineri.Citeste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, în valoare de 29,2 miliarde de euro, pentru investiții și reforme. Urmează aprobarea finală în Consiliu, care este doar o formalitate. Anunțul a fost făcut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von derCiteste pe larg

PNL GiurgiuAcasă Actualitate Gabriela Horga: „Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă… ActualitatePoliticăSocial Gabriela Horga: „Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României” De către admin – 28 septembrie 2021 0 6 Face… jurnalgiurgiuvean.ro Gabriela Horga: „Comisia Europeană a aprobat Planul Naţional deCiteste pe larg

„USR se dovedeşte astăzi mai rău decat PSD. Parlamentarii USR au blocat în ultima zi de lucru legea care ar fi aprobat OUG-ul pentru interzicerea exportului cu animale vii măcar pe timpul verii. Acum este caniculă şi animalele se coc de vii în vapoare şi camioane. Suferinţa lor inutilă şiCiteste pe larg

Premierul Florin Cîţu spune că nu este nicio problemă dacă planul va fi aprobat la toamnă deoarece toate ţările vor primi un avans în acest an. Prim-ministrul a mai anunţat că în această perioadă sunt făcute mai multe observaţii şi clarificări, astfel încât planul să fie foarte bun. „Cei deCiteste pe larg