În episodul de joi al emisiunii „Rising” de la The Hill, jurnalista și comentatoarea politică Kim Iversen, discutând cu gazdele Ryan Grim și Robby Soave, a pus problema dacă Noua Ordine Mondială este doar o „conspirație a dreptei” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Mai multe explozii s-au auzit la primele ore ale dimineții de sâmbătă, corespondenții CNN de la fața locului vorbind de „o salvă fără oprire de explozii grele auzite în depărtare” și care au continuat câteva minute. Războiul din Ucraina, la periferia KievuluiFoto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images NuCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🎅 Sărbătorile de iarnă se apropie, iar cetăţenii desfăşoară o serie de activităţi în gospodării pentru pregătirea preparatelor din carne. Pentru a se bucura de toate tradițiile, aceștia trebuie să adopte o serie de măsuri de prevenire a incendiilor sau a accidentelor casnice. 👨‍🚒🚒 În această perioadă, ISUCiteste pe larg

 Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depăşit luni 5 milioane de morţi (!!).  SUA, Brazilia şi India sunt ţările cele mai afectate, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE. Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de decese, cu peste 745.800 de morţi,Citeste pe larg

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra incidenței cumulate la 14 zile, la data de 27.10.2021: UAT ‰ JUDEŢ GIURGIU 9,49 JOIŢA 21,77 MALU 16,61 PUTINEIU 14,92 SĂBĂRENI 14,17 GOSTINU 13,28 IZVOARELE 13,16 BOLINTIN-DEAL 12,98 CĂLUGĂRENI 12,71 VALEA DRAGULUI 12,3 TOPORU 12,12 MUNICIPIUL GIURGIU 11,95 ORAŞ MIHĂILEŞTI 11,56 GOGOŞARI 10,94Citeste pe larg

„Domnul Orban nu mai poate reprezenta viitorul pentru PNL pentru că a pierdut ultimele alegeri. Să fim bine înţeleşi, ultimele alegeri pentru PNL le-a câştigat preşedintele Iohannis, nu domnul Ludovic Orban. Dacă nu era preşedintele Ioahnnis PNL-ul nu era la guvernare. Ca să fim corecţi cu istoria!  Potrivit opiniei liderului,Citeste pe larg