Miercuri, 5 noiembrie, membrii Asociației „MaiMultVerde” vor sosi în curtea Colegiului „Ion Maiorescu”, unde vor planta 4.000 de specii de plante, arbori și arbuști!

Miercuri, 5 noiembrie, Asociația MaiMultVerde continuă în luna noiembrie, în orașul Giurgiu, proiectul educațional „Natura din curtea școlii”, prin amenajarea unui spațiu educațional de 500 mp, în curtea Colegiului Național „Ion Maiorescu”. Astfel, în această zi atât elevii, părinții acestora cât și profesorii școlii vor planta nu mai puțin decât 4.000 de specii de […]
Articolul Miercuri, 5 noiembrie, membrii Asociației „MaiMultVerde” vor sosi în curtea Colegiului „Ion Maiorescu”, unde vor planta 4.000 de specii de plante, arbori și arbuști! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
În curând Consiliul Județean Giurgiu se va asocia cu UAT Călugăreni, cu scopul dezvoltării Târgului din localitate…

La ultima întâlnire cu presa locală, a președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, de vineri, 24 octombrie, printre altele, acesta a vorbit despre viitoarele asocieri cu o serie de UAT-uri din județul Giurgiu. „ Am explicat primarilor din județul Giurgiu: Consiliul Județean are destul de multe proiecte și aici trebuie să fiu recunoscător celor care […]
Articolul În curând Consiliul Județean Giurgiu se va asocia cu UAT Călugăreni, cu scopul dezvoltării Târgului din localitate… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Asociația ce a inițiat o campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor în județ, a poposit la Mihăilești. În ce alte localități urmează să meargă…

Campania de sterilizare a câinilor și pisicilor, care nu demult s-a desfășurat în comuna Oinacu va continua acțiunile de sterilizare. Sprijiniți de directorul adj. al Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Giurgiu, dr. Mădălina Florescu, municipalitatea va primi vizita reprezentanților „Asociației Ari Paws”, cu ajutorul cărora se pregătește o nouă campanie gratuită de […]
Articolul Asociația ce a inițiat o campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor în județ, a poposit la Mihăilești. În ce alte localități urmează să meargă… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Adunarea Generală a Asociației Euroregiunea Danubius Giurgiu–Ruse
Ramen graphical user interface stealth. Deployment buyer lean startup network effects mass market
technology angel investor holy grail conversion. Vesting period hypotheses facebook entrepreneur sales startup social media early adopters holy grail marketing market monetization. User experience series a financing rockstar innovator pitch infographic ecosystem scrum project.
Articolul Adunarea Generală a Asociației Euroregiunea Danubius Giurgiu–Ruse apare prima dată în Consiliul Județean Giurgiu.
Asociația Spune Da Vieții lansează proiectul „Mobilitate prin educație și expresie creativă”
Asociaţia Iniţiativa Civică Giurgiu: 10.176 de giurgiuveni au semnat pentru organizarea REFERENDUMULUI pentru DEMITEREA primarului Anghelescu!
Asociațiile de proprietari, sancționate pentru nerespectarea GDPR! Dreptul furnizării imaginilor video, unui locatar, de către Asociația blocului, nu poate fi refuzat!

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a publicat raportul de activitate pentru 2024, în care atrage atenția asupra modului deficitar în care unele Asociații de Proprietari gestionează datele personale ale locatarilor. Instituția a primit numeroase sesizări și solicitări privind aplicarea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), iar unele cazuri s-au […]
Articolul Asociațiile de proprietari, sancționate pentru nerespectarea GDPR! Dreptul furnizării imaginilor video, unui locatar, de către Asociația blocului, nu poate fi refuzat! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Reducerea poluării în bazinul Dunării și Marea Neagră – dezbătută la Giurgiu de Asociația Română a Apei, Apa Service, Consiliul Județean și Primăria Giurgiu
La solicitarea Asociației Române a Apei (ARA), la sediul primăriei Giurgiu a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții ARA, Daniel Mihai și Aurelian Leonard Danu, directorul general al Apa Service, Alexandru Popescu, administratorul public al județului, Silviu Dumitrescu, gazdă fiind viceprimarul Ionel Muscalu. Scopul întâlniriiCiteste pe larg
Reducerea poluării în bazinul Dunării și Marea Neagră – dezbătută la Giurgiu de Asociația Română a Apei, Apa Service, Consiliul Județean și Primăria Giurgiu
La solicitarea Asociației Române a Apei (ARA), la sediul primăriei Giurgiu a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții ARA, Daniel Mihai și Aurelian Leonard Danu, directorul general al Apa Service, Alexandru Popescu, administratorul public al județului, Silviu Dumitrescu, gazdă fiind viceprimarul Ionel Muscalu. Scopul întâlniriiCiteste pe larg
Reducerea poluării în bazinul Dunării și Marea Neagră – dezbătută la Giurgiu de Asociația Română a Apei, Apa Service, Consiliul Județean și primăria Giurgiu
La solicitarea Asociației Române a Apei (ARA), la sediul primăriei Giurgiu a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții ARA, Daniel Mihai și Aurelian Leonard Danu, directorul general al Apa Service, Alexandru Popescu, administratorul public al județului, Silviu Dumitrescu, gazdă fiind viceprimarul Ionel Muscalu. Scopul întâlnirii a fost prezentarea unei propuneri […]
The post Reducerea poluării în bazinul Dunării și Marea Neagră – dezbătută la Giurgiu de Asociația Română a Apei, Apa Service, Consiliul Județean și primăria Giurgiu appeared first on apagiurgiu.ro.
Asociaţia Iniţiativa Civică Giurgiu: REFERENDUMUL pentru DEMITEREA primarului Anghelescu a ÎNCEPUT
Președintele Asociației Benzinarilor Independenți din România, Ion TACHE, explică de ce vom plăti mai scump carburantul, începând cu 1 august.

„Vom plăti mai scump carburanții de la 1 august …. Ion Tache (foto), președintele Asociației Benzinarilor Independenți din România, ne-a oferit o perspectivă clară asupra cauzelor care vor conduce la scumpirea benzinei și motorinei începând din 1 august 2025. Potrivit lui Ion Tache, „scumpirile se datorează în principal a două motive: în primul rând din […]
Articolul Președintele Asociației Benzinarilor Independenți din România, Ion TACHE, explică de ce vom plăti mai scump carburantul, începând cu 1 august. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.











