România nu se simte ameninţată, ci îngrijorată de prezenţa militară sporită a Rusiei în regiune, iar datorită Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, Marea Neagră „e parţial şi un ‘lac’ NATO”, a afirmat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Bogdan Aurescu El a participat la EPC Talks Geopolitics, dezbatere organizată online. În acestCiteste pe larg

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a pledat pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe întreg Flancul Estic în a doua zi a reuniunii miniştrilor de externe ai statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, scrie Agerpres. Bogdan Aurescu Şeful diplomaţiei române a participat miercuri la sesiunea dedicată relaţiilor cu Rusia,Citeste pe larg

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale UE, care s-a desfăşurat la Bruxelles, printre punctele discutate aflându-se evoluţiile în relaţia UE – Rusia şi abordarea faţă de Balcanii de Vest. Bogdan Aurescu Potrivit unui comunicat al MAE, au mai fost dezbătuteCiteste pe larg

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a considerat drept „o alegere excelentă” propunerea ca Andrei Muraru să fie noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, informează Agerpres, scrie digi24.ro „Este o alegere excelentă, este o alegere foarte bună a preşedintelui României, o susţin în mod deplin. Îl cunosc personalCiteste pe larg

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a vorbit miercuri la reuniunea ministerială a Alianţei pentru Multilateralism, desfăşurată în sistem video-conferinţă, despre depăşirea crizei sanitare, scrie stiripesurse.ro Evenimentul, găzduit de ministrul pentru Europa şi al afacerilor externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, şi de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas, s-aCiteste pe larg

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat, luni, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene. Întâlnirea a avut loc la Bruxelles, iar miniștrii au discutat despre relaţiile Uniunii Europene cu Rusia, situaţia din Hong Kong, elaborarea Busolei Strategice a UE, precum şi un dialog prin video-conferinţăCiteste pe larg

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu participă luni la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, care va avea loc la Bruxelles. Agenda propriu-zisă a reuniunii va include discuţii privind relaţiile Uniunii Europene cu Rusia, situaţia din Hong Kong, elaborarea Busolei Strategice a UE, precum şi un dialogCiteste pe larg