Ziarul pro-guvernamental Magyar Nemzet anunță că ministrul român al Mediului ar fi semnat o scrisoare comună cu alți miniștri din 11 state membre UE, printre care și Ungaria, dar un anunț oficial în acest sens nu a fost făcut în România de Tanczos Barna. Reacția acestuia vine după ce Comisia Europeană aCiteste pe larg

Co-preşedintele USR-PLUS, Dan Barna, cataloghează drept „mai vizibilă şi mai spumoasă” campania electorală internă din PNL faţă de cea pentru alegerile interne din USR-PLUS şi afirmă, răspunzând unei întrebări, că această campanie afectează coaliţia aflată la guvernare. El dă exemplul unui proiect de lege cu impact asupra economiei despre careCiteste pe larg

Dan Barna a reafirmat, miercuri seară, că susţine „orice măsuri mai ferme care încurajează şi duc populaţia spre a înţelege cât de importantă este vaccinarea„. El a dat exemplul altor state, precum Franţa, unde, după ce medicii au fost obligaţi să se vaccineze şi s-a condiţionat intrarea în anumite spațiiCiteste pe larg

Copreşedintele USRPLUS a explicat ce sumă este alocată din PNRR pentru infrastructură, precizând că o sumă importantă va merge către Moldova, „o zonă care a fost pe nedrept neglijată zeci de ani de zile”. „Planul Național de Redresare și Reziliență are prevăzute 7,6 miliarde euro alocate pentru proiecte de infrastructurăCiteste pe larg

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că intervenţia rapidă în cazul urşilor agresivi vizează zona intravilană, locuită de oameni, nu habitatul natural al animalului, de aceea nu poate fi vorba despre vânătoare, notează News.ro. Intervenţia se va face gradual, de către personal specializat al asociaţiei de vânătoare. „Nu e niciun prinţ,Citeste pe larg

Dan Barna a venit cu noi explicații referitoare la propunerea ca adresa să fie eliminată de pe cartea de identitate. Vizează simplificarea lucrurilor, nu complicarea lor, spune el. ”Oamenii vor continua să-şi păstreze adresa, nu are nicio legătură una cu alta. Ceea ce propunem noi este să rupem această legăturăCiteste pe larg

Dan Barna, vicepremier și copreședinte USR PLUS, a lăudat-o pe Clotilde Armand, spunând că e mulțumit de activitatea pe care o desfășoară la Primăria Sectorului 1 „în mod categoric”. „Clotilde Armand și-a asumat o lupta. E cumva similar cu povestea lui Catalin Drula, la Metrou. Toata lumea spunea: ‘Nu seCiteste pe larg

Dan Barna a vorbit, miercuri seară, la Digi 24, despre propunerea ca adresa să fie eliminată din cartea de identitate. ”Oamenii vor continua să-şi păstreze adresa, nu are nicio legătură una cu alta. Ceea ce propunem noi este să rupem această legătură care mai este în puţine state (…) aceastăCiteste pe larg

Vicepremierul Dan Barna a declarat, miercuri, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă aduce „cea mai consistentă componentă de investiţii” pe care a avut-o România din 1859, fiind „gândit să nu lase pe nimeni în urmă”. „E un moment important pentru România astăzi. Acum două zile am reuşit să încheiemCiteste pe larg

Vicepremierul Dan Barna a anunţat joi că se va implica personal în campania de vaccinare lansată de premierul Florin Cîţu, prin lansarea în perioada următoare a unui spot care va explica ingredientele vaccinului, care „conţine libertate”. „Credem că vaccinul conţine libertate şi libertatea are diverse forme pentru noi, fie căCiteste pe larg

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, miercuri, că nu are nicio îngrijorare privind moţiunea de cenzură anunţată de PSD, pentru că actuala coaliţie este „stabilă” şi guvernarea „va merge mai departe”. Dan Barna „Opoziţia îşi foloseşte instrumentele parlamentare. Vom auzi iarăşi discursuri sforăitoare dinspre PSD. Nu vorCiteste pe larg

România nu a renunţat la irigaţii, doar că proiectele prezentate nu mai erau de actualitate, a declarat, miercuri, vicepremierul Dan Barna, care a dat asigurări că se vor găsi soluţii de finanţare a unor proiecte mai moderne şi mai adaptate actualelor tehnologii pentru agricultură din celelalte fonduri europene de careCiteste pe larg