Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, iși permite să declare asemenea enormități intr-un interviu acordat agenției TASS, publicat astăzi la Moscova.

Este interesant că ambasadorul rus folosește același argument cu care guvernul sovietic a justificat ultimatumul din 26 iunie 1940 pentru retrocedarea către URSS  a Basarabiei și cedarea, drept despăgubire,  a părții de nord a Bucovinei. 

Este adevărat că Basarabia nu făcuse niciodartă parte din statul independent Romania, independență dobândită in 1877, dar ambasadorul nu vrea să spună că Basarabia a facut parte din Principatul Moldovei până in anul 1812, când a fost ocupat de Imperiul Țarist, Moldovă care in anul 1859 s-a unit cu Tara Românerască, formând Principateler Unite, precursor al viitorului stat indeendent-România.

 În secolul al XX-lea, Moldova a trecut prin două ocupații românești. Prima a avut loc în 1918, când, profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic, România a introdus trupe în Basarabia rusă. Această ocupație a durat până în 1940. În 1941, România, ca parte a coaliției hitleriste, a participat la agresiunea împotriva URSS și a invadat Moldova sovietică. Justificarea oferită a fost argumentul, încă susținut de istoriografia românească, al restituirii presupuselor pământuri românești confiscate ilegal. Cu toate acestea, Basarabia nu a făcut niciodată parte din statul român independent. Amintirea acelor evenimente încă persistă asupra poporului moldovenesc, iar deocamdată, aceasta servește drept vaccin împotriva ideii de unificare. Majoritatea populației, după cum se știe, nu o susține.”, spune diplomatul. 


Cât despre actualele relații dintre România și R. Moldova, ambasadorul rus mai avea puțin ca să spună că Moldova este pentrru a treia oară ocupată de România.

„În secolul al XX-lea, Moldova a trecut prin două ocupații românești. Prima a avut loc în 1918, când, profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic, România a introdus trupe în Basarabia rusă. Această ocupație a durat până în 1940. În 1941, România, ca parte a coaliției hitleriste, a participat la agresiunea împotriva URSS și a invadat Moldova sovietică. Justificarea oferită a fost argumentul, încă susținut de istoriografia românească, al restituirii presupuselor pământuri românești confiscate ilegal. Cu toate acestea, Basarabia nu a făcut niciodată parte din statul român independent. Amintirea acelor evenimente încă persistă asupra poporului moldovenesc, iar deocamdată, aceasta servește drept vaccin împotriva ideii de unificare. Majoritatea populației, după cum se știe, nu o susține.”, spune diplomatul. 

Va avea curajul doamna Țoiu să-l convoace pe ministrul rus ca  să-l atenționeze pentru  declarațiile inamicale?


Citeste pe larg

Românii de peste Prut au păstrat vie conștiința națională, în ciuda încercării de rusificare forțată, promovată de Imperiul Țarist. Românii de peste Prut au reușit să folosescă momentul istoric al destrămării Imperiului Rus, după Revoluția din februarie 1917. „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu […]

Citeste pe larg

Monumentul a fost ridicat inițial în 1934 în comuna Brânzeni în fața conacului lui Vasile Stroescu, însă a fost distrus după 1944 de bolșevici. Restabilirea acestui monument a durat aproape doi ani de zile. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Duminică, 16 octombrie, a fost Sfințit bustul Regelui Ferdinand I, restaurat in baza unei fotografii de epoca. Monumentul a fost ridicat și inaugurat la 12.09.1934, distrus odată cu ocuparea Basarabiei și restabilit anul acesta datorită implicării preotului Sergiu Aga, a arhitectului Mihail Andries, și a Asociației ”MONUMENTUM”. Read More Sursa:Citeste pe larg

La intrarea în Odesa a fost instalat un banner cu mesajul „Basarabia e Ucraina”. Și asta după ce bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun a fost scos și înlocuit cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință” pentru ajutorul uriaș Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

28 iunie 1940 va rămâne pentru întotdeauna o zi neagră pentru istoria poporului român. Astăzi se împlinesc 80 de ani de când, în urma ultimatumurilor din 26 și 27 iunie 1940, Armata Roșie sovietică a ocupat vechile teritorii românești ale Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herței, Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Reproducem astăzi, la 80 de ani de la trecerea Prutului de către Armata României, două fotografii memorabile legate de un moment astral din istoria României: Duminică, 22 iunie 1941, ziua declanșării Războiului Sfânt pentru eliberarea Basarabiei Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Așa cum sfinți români pășesc printre noi neștiuți, asigurând rezistența și mântuirea neamului prin jertfa și rugăciunile lor, tot așa, fără prea mult zgomot, adevărați eroi luptă, cu smerenie, pentru România. Și sunt aprig pedepsiți pentru aceasta. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

ActiveNews se alătură demersului de la Chișinău. Având în vedere importanța momentului și prestigiul semnatarilor Apelul, ActiveNews solicită și implicarea istoricilor Academiei Române. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Mesajul lor rămâne însă, indiferent de concursul pseudo-muzical care manipulează europenii pe teme politico-ideologice anti-naturale, de strictă actualitate. Ei au fost adevărații reprezentanți ai românilor la Eurovision. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg