În a doua parte a conferinței de presă de joi,  29, iunie, susținută de către Președintele  Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu,  acesta s-a referit la  invidiile stârnite în rândul adversarilor politici  de, realizările sale… Astfel, președintele CJ a subliniat în mai multe rânduri faptul că  dușmanii săi politici  și-ar fi concertat eforturile pentru a-i distruge […]

Citeste pe larg

      Conferința de presă susținută, joi, 29 iunie , de președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, a fost structurată pe două părți. Prima  a fost dedicată  proiectelor deja desfășurate sau ce  urmează a  fi realizate  de către Consiliul Județean Giurgiu, în timp ce în cea de-a doua președintele s-a referit strict la o serie de aspecte […]

Citeste pe larg

În aceste zile am fost chemat la DNA, eu şi cu alţi angajaţi din cadrul CJ Giurgiu, ca inculpaţi în dosarul privind eliberarea din funcţie a domnului Lupu. Eu sunt foarte #optimist în privinţa evoluţiei acestui dosar, acesta este motivul pentru care nici nu am citit nimic din ce scrie acolo, am #încredere în instituţii, dar, mai mult decât …

Citeste pe larg

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost chemat la DNA, în calitate de inculpat, fiind cercetat pentru infracţiunea de abuz în serviciu într-un dosar privind eliberarea din funcţie a fostului director al DGASPC Giurgiu. „Vreau să vă spun că în aceste zile am …

Citeste pe larg

Ieri au avut loc negocieri tripartite între Primărie, operatorul de salubrizare și administratorul depozitului pt. deșeuri de la Fratești. Problema este generată de faptul că banii plătiți de municipalitate în contul operatorului nu ajung în totalitate la Ecosud, administratorul depozitului, ceea ce a dus la acumularea unor datorii foarte mari. La rându-i, Primaria are datorii …

Citeste pe larg

Acțiunea Instituției Prefectului împotriva hotărârii Consiliului Județean privind repartizarea sumelor de echilibrare a fost respinsă, pe fond. Previzibil, dacă luăm în considerare profesionalismul instanței, intervențiile convingătoare ale celor două avocate care au pledat gratuit, Mădălina Andrei și Georgeta Mihuț. Aș menționa și preocuparea demonstrată la ambele înfățișări de mulți primari și consilieri județeni, prezenți în …

Citeste pe larg

Cu trei zile în urmă Președintele Consiliului Județean, Dumitru Beianu, a făcut o vizită în teren, pe Drumul Județean 504, între localitățile Putineiu și Giurgiu unde s-a interesat de starea lucrărilor de plombare de aici – ne preciza directorul Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor și Control Trafic Giurgiu, Daniel Cărpușor. Reprezentanții Direcției Județene de […]

Citeste pe larg

 Vineri , 7 aprilie, dimineață, la sediul Consilului județean Giurgiu,  președintele acestei instituții, Dumitru Beianu, a avut o discuție cu reprezentanții tuturor serviciilor județene implicate în sistemul de servicii sociale.  Printre cei prezenți s-au  numărat și directorul DGASPC Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu, dar și reprezentanți ai Poliției și […]

Citeste pe larg

 La începutul acestei luni deputatul Marian Mina îl acuza pe președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, că  e pe cale să piardă unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii ani, centura ocolitoare a municipiului Giurgiu prin zona de vest a acestuia, o investiţie de 303 milioane lei ( fără TVA).  Ba ulterior chiar i-a […]

Citeste pe larg

Sunt absolut uluit de amploarea pe care a luat-o această denigrare a subsemnatului, bazată pe o minciună pe care doar mintea unui om bolnav este capabil să o reproducă. NU sunt vinovat de nicio acuză adusă subsemnatului! NU am întreținut relații sexuale cu minore niciodată, asa cum se insinuează. NU a existat nicio interacțiune nepărintească …

Citeste pe larg

Dumitru Beianu, președintele Consiliului Județean Giurgiu, ne anunță pe contul personal de socializare că cele 2 comune vor beneficia în viitorul apropiat de condiții moderne:”Proiectul de 370 milioane euro, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, atinge astăzi o bornă istorică: a fost publicată în sistem licitația pentru realizarea rețelelor de apă și apă uzată în […]

Citeste pe larg

“Procedura de achiziție privind construirea celei de a doua centură ocolitoare a municipiului s-a încheiat cu respingerea ambelor oferte depuse. În cazul uneia dintre firme, oferta a generat numeroase discuții Inter-instituționale, dat fiind că au fost particularități neîntâlnite in nicio procedura anterioara. Comisia de evaluare, in activitatea căreia nu are NIMENI dreptul de a interveni, […]

Citeste pe larg