Vineri, 15 decembrie,  polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Giurgiu, Biroului Siguranță Școlară și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat activitățile pentru creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice, la Școala  ”Martiri  Brâncoveni„ din municipiul Giurgiu. Activitățile au fost desfășurate în scopul creșterii gradului de informare al elevilor în privința formării unui […]

Articolul Acțiune pe tema Siguranței în unitățile de învățământ din Giurgiu, desfășurată la Școala „Martiri Brâncoveni” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Hramul Bisericii Sfinții Martiri Brancoveni ✅În fiecare an, în ziua de 16 august, Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. ✅Credincioşii care trec și anul acesta pragul bisericii Parohiei „SfinţiiCiteste pe larg

Sărbătoare mare a credinței noastre strămoșești. Aducere aminte nu numai de Maica Domnului ci și de mucenicii noștri Brâncoveni, jertifiți pe altarul credinței neclintite în Iisus Hristos, credință ce ne-a ținut vii în fața tuturor prigonitorilor din toate Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Alături de colegii mei, deputatul Alexandru Andrei, vicepreședinta CJ, Ella Mihalcea, președintele TNL Giurgiu, Chiran Adrian am organizat această vizită și am fost alături de cei mici. Fascinația lor, curiozitatea, bucuria celor mici ne încarcă cu energie și ne confirmă de fiecare dată că activitatea noastră, mai ales cea politică,Citeste pe larg