Agresiunea sancțiunilor, fără precedent, declanșată împotriva Rusiei a avut menirea de a zdrobi economia rusă în cel mai scurt timp, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la ședința Consiliului pentru dezvoltare strategică și proiecte naționale (în imagine), relatează Rossiiskaia gazeta. Potrivit șefului statului, țările occidentale au vrut ca, jefuind rezerveleCiteste pe larg

Dragoş Stanca este antreprenor, expert media şi investitor în digital şi tehnologie, iar în 2018 a fost ales preşedinte al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT). Înfiinţat încă din 1998, BRAT e cea mai mare organizaţie care se ocupă de auditul audienţei site-urilor, plasamentelor outdoor, monitorizării publicităţii radio şi aCiteste pe larg

Potrivit numărătorii taberei Orban, 13 filiale județene au votat rezoluții de susținere pentru Ludovic Orban care nu au fost schimbate în forurile statutare ale organizațiilor, plus Sectorul 6 care nu s-a poziționat la nivel de președinte dar majoritatea membrilor filialei este pentru susținerea actualului lider PNL. „Din punct de vedereCiteste pe larg