Primăria Cluj a lansat la sfârşitul lunii aprilie o licitaţie pentru achiziţionarea a 14 autobuze autonome, pentru care era dispusă să plătească 27,35 milioane de lei, echivalentul a circa 5,5 milioane de euro. Astfel, un autobuz autonom, fără şofer, ar fi urmat să coste aproximativ 400.000 de euro.  Două companiiCiteste pe larg

Florin Cîţu penalizări salariale. Premierul nu exclude penalizările salariale ale unor categorii profesionale precum cadrele medicale şi profesorii care refuză să se vaccineze sau să se testeze întrucât reprezentanţii acestor categorii sunt exemple în societatea românească, iar prin refuzul lor, oamenii ar putea „să se gândească la faptul că poateCiteste pe larg

ISU Giurgiu În această seară, pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe DN5C între localitațile Slobozia și Malu. A fost vorba despre un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului s-au deplasat o descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ. Pompierii au repusCiteste pe larg

DNA a început urmărirea penală în cazul denunţului făcut pe numele lui Florin Cîţu şi al Mioarei Costin. „Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat oficial, într-un răspuns adresat Comunităţii Declic, faptul că a început urmărirea penală in rem în dosarul înregistrat pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere deCiteste pe larg

Poliția Română a anunțat vineri că 11 persoane au fost identificate și duse la audieri în cazul celor doi jurnaliști și activistului de mediu bătuți crunt în timp ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de pădure. Conform sursei citate, ilegalitățile la regimul silvic au crescut în acst an cuCiteste pe larg

Răsturnare de situație în cazul spargerii de la vila lui Marian Vanghelie, în urma căreia hoții au fugit cu bijuterii, ceasuri și tablouri în valoare de 300.000 de euro. Judecătorii au decis să nu-i oblige pe hoţi să-i plătească prejudiciul lui Marian Vanghelie. Magistrații i-au respins cererea pe motiv căCiteste pe larg

„Având în vedere decesul pilotului la Raliul Iaşiului, ce a avut loc la data de 4 septembrie, poliţiştii au întocmit dosar penal de ucidere din culpă, fiind dispusă necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului şi luării măsurilor legale care se impun”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.Citeste pe larg

Octombrie 2018. Un motociclist cu ultimul model Yamaha moare, iar un motociclist cu Suzuki este grav rănit în urma unui accident produs pe autostrada A3 Bucureşti – Borş (Bihor). Cei doi motociclişti făceau parte dintr-un grup mai mare care circula dinspre Predeal spre Bucureşti.  La un moment dat, cei doiCiteste pe larg

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că pandemia de COVID-19 nu poate fi învinsă prin ”discriminare”, prin măsuri restrictive, ci prin vaccinare, prin conştientizarea populaţiei. „Nu putem să obligăm oamenii să facă ceva cu care nu sunt de acord, pentru că nu înţeleg. Trebuie să îmbuntățim campania de vaccinare, trebuieCiteste pe larg

Val de anchete în cazul muncitorilor îngropaţi de vii pe un şantier din Capitală. A fost deschis penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, după ce doi oameni au murit, iar alţi patru au fost răniţi pe şantierul deCiteste pe larg

UPDATE: Curtea de Apel Brașov a stabilit pedepse modeste în dosarul uriaș de corupție în care dacă anchetatorii DNA nu ar fi intervenit la timp peste 43.000 de hectare din pădurile Brașovului ar fi intrat în proprietatea privată a lui Paltin Sturdza. Cei doi au fost condamnați și anterior laCiteste pe larg

Mai întâi, dosarul în care este implicat şi Hrebenciuc a fost judecat la Curtea Supremă, care a dictat și pedepse. Dar verdictul a fost anulat ca urmare unei decizii a CCR ce viza componența completelor de judecată. Așadar, cazul a fost rejudecat, iar la data de 18 iunie, magistrații auCiteste pe larg