O sursă din Ministerul de Externe al Rusiei a declarat pentru TASS că Moscova respinge posibilitatea de a renunța la cererile sale privind neextinderea NATO. Interlocutorul agenției de presă a subliniat că Occidentului nu i-au fost puse condiții nerealiste, precum excluderea vreunui membru din Alianța Nord-Atlantică sau dizolvarea organizației, scrieCiteste pe larg

Rusia este somată să se retragă din aceste 3 țări. Răspunsul tranșant al NATO după cererile lui Vladimir Putin. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat Rusiei, miercuri seară, să-și retragă forțele armate din Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Acesta a formulat propunerile Alianței pentru a se restabili relațiaCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Începând de luni 18 octombrie 2021 pot fi depuse cererile pentru ajutorul de încălzire ‼Primăria municipiului Giurgiu prin Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu anunță că începând cu data de 18 octombrie 2021 până în data de 20 noiembrie 2021, cererile pentru ajutorul de încălzire, conform Legii nr.Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Începând cu 18 octombrie 2021 pot fi depuse cererile pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței ‼Direcţia de Asistenţă Socială Giurgiu anunță că începând cu data de 18 octombrie 2021, cererile pentru ajutorul de încălzire, conform Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 pot fi depuse la CantinaCiteste pe larg