Klaus Iohannis a susţinut luni o declaraţie de presă, înainte de participarea la Consiliul European. Preşedintele României s-a referit la certificatul de vaccinare şi posibilele pericole legate de acesta. Klaus Iohannis „Avem o discuţie despre pandemie şi aici sunt două teme de importanţă deosebită. Primul este certificatul digital care vaCiteste pe larg

Certificatul verde digital, cea mai recentă iniţiativă a Comisiei Europene, nu este un paşaport şi nici o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie, dar acest document standard, acceptat de toate statele membre, va funcţiona ca un facilitator al călătoriilor, a declarat, marţi, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, scrie digi24.ro. AdinaCiteste pe larg

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că certificatul comun european propus de Comisia Europeană, va facilita reluarea liberei circulaţii între statele membre UE şi va evita, totodată, crearea a două categorii: vaccinaţi şi nevaccinaţi, conform stiripesurse.ro. Nelu Tătaru „Libera circulaţie reprezintă unul din drepturile fundamentale ale cetăţenilor UniuniiCiteste pe larg

Comisia Europeană va veni curând cu o propunere legislativă, prin care să se creeze o platformă comună la nivelul UE, în contextul discuțiilor despre un certificat european de vaccinare anti-Covid-19. Dacian Cioloș explică ce ar trebui să presupună un eventual certificat. Dacian Cioloș Comisia Europeană va veni într-o săptămână-două cuCiteste pe larg