Wang Yi a afirmat că este dreptul Ucrainei de a-şi proteja integritatea teritorială şi a cerut o soluţie diplomatică pentru escaladarea crizei. ”Suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor trebuie să fie protejate, deoarece acestea sunt principiile de bază în relaţiile internaţionale stabilite prin Constituţia Naţiunilor Unite. Aceasta esteCiteste pe larg

Articolele din mass-media americane, potrivit cărora liderul chinez, Xi Jinping, i-ar fi cerut președintelui Rusiei, Vladimir Putin, ”să nu atace Ucraina” în timpul Olimpiadei de la Beijng – este un fake și o provocare, a declarat ambasada Chinei la Moscova, informează agenția RIA Novosti.  Despre ”rugămintea” lui Xi Jinping aCiteste pe larg

Două grupuri de portavioane americane au intrat în disputata Marea Chinei de Sud pentru antrenament, a declarat luni Departamentul Apărării, în timp ce Taiwanul a raportat o nouă incursiune a forţelor aeriene chineze în zona sa aeriană, inclusiv cu un nou avion de război electronic, transmite Reuters. Marea Chinei deCiteste pe larg

Nu mai puţin de 150 de avioane de luptă au trimis de vineri până luni Forţele Aeriene ale Armatei Populare de Eliberare, între care şi bombardiere nucleare şi aeronave antisubmarin, potrivit Ministerului taiwanez al Apărării. Luni, China a trimis cel mai mare număr de avioane de luptă determinând Taiwanul să-şiCiteste pe larg

Decizia lui Viktor Orban este contestată de opoziţie, care consideră că face o favoare Beijingului. De altfel, votul a venit chiar a doua zi după summitul NATO, la care şefii de stat şi de guvern au evidenţiat, între altele, „provocările“ generate de China la adresa ordinii mondiale. Oponenţii lui OrbanCiteste pe larg

Cehia şi Slovacia adoptă măsuri disperate, inclusiv carantine stricte pentru a combate propagarea virusului, şi caută soluţii de ieşire din criză apelând la vaccinuri şi medicamente anti-COVID-19 dezvoltate în Rusia şi China, relatează Politico. Eforturile de gestionare a pandemiei ale premierului ceh Andrej Babiš, respectiv ale premierului slovac  Igor MatovičCiteste pe larg

Fondat în 2012, Sansha City, din provincia Hainan, este oraşul cu cea mai mare suprafaţă din lume – şi anume aproape 1,3 milioane de kilometri pătraţi. Cea mai mare parte a sa este întindere de apă, dar uscatul său cuprinde Insulele Paracel – reclamate de Vietnam şi Taiwan – şiCiteste pe larg