Peste 5.800 de proprietăți din comuna SLOBOZIA, județul GIURGIU, au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene. Noile cărți funciare ale celor 5.891 de imobile din comuna Slobozia auCiteste pe larg

Așa cum arată și afișul manifestării , miercuri 1 Octombrie în comuna Vedea, județul Giurgiu, „Asociația Life Journey” organizează un spectacol sub genericul „Caravana Zâmbetelor ”, interactiv pentru copii și nu numai… Ora începerii acestei acțiuni este 16.00. Ea cuprinde o serie de activități culturale, ateliere amuzante și ateliere creative.    

Articolul Astăzi de la ora 16.00 „Caravana zâmbetelor” poposește în comuna Vedea! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Anghelești, comuna Bucșani. Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere, aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul locuinței și la nivelul acoperișului, pe o […]

Citeste pe larg

Având în vedere necesitatea efectuării unor lucrări de conectare a noii rețele de alimentare cu apă la stația de pompare SLOBOZIA, vă informăm că în data de 25 septembrie 2025, alimentarea cu apă în comună Slobozia va fi sistată în intervalul 7.30 – 16.30. IMPORTANT!! Urmare a acestor operațiuni nu se va realiza trecerea pe […]

Articolul ÎN ATENȚIA ABONAȚILOR REȚELEI DE ALIMENTARE CU APĂ DIN COMUNA SLOBOZIA apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială ” Dinu Nicolae” din satul Vlaşin, comuna Schitu, au întâmpinat şi de data aceasta cu emoţii şi nerăbdare începerea noului an şcolar.   A fost, ca de obicei, totul pregătit minuţios, într-una dintre cele mai moderne unităţi de învăţământ din judeţul Giurgiu. În sala de sport a […]

Citeste pe larg

Curtea Liceului Tehnologic Clejani a răsunat şi anul acesta de aplauzele elevilor care au întâmpinat cu bucurie cadrele didactice, pe edilul comunei, Florin Nidelea şi invitaţii săi: prefectul judeţului Giurgiu, Ion Ghimpeţeanu, Sorin Ion, secretar de stat în ministerul Educaţiei şi Cercetării, deputata Aneta Matei, George Dobre, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Giurgiu, Alina Meclea, inspector general  […]

Citeste pe larg

Printr-un proiect finanţat prin Asociaţia GAL Centrul pentru Dezvoltare Rurală Giurgiu, copiii de la Grădiniţa cu program prelungit din comuna Izvoarele vor beneficia de cele mai moderne condiţii de educaţie: ” Fără falsă modestie, nu există în judeţul Giurgiu nici la stat, nici la privat, o grădiniţă care să aibă dotările grădiniţei noastre”, ne spune […]

Citeste pe larg

            Foto: Ferma de găini outoare de la Frătești, în județul Giurgiu  Firma „Toneli”, ce  deține o fabrică în Frătești,  județul Giurgiu, devine  un „exemplu de bune practici” pentru vecinii de la Ruse. Acest lucru va fi explicat „in extenso”, în ședința Comisiei mixte de Agricultură ce va susține o […]

Articolul Firma „Toneli”, ce  deține o fermă de găini outoare, în comuna Frătești,  devine  un „exemplu de bune practici” pentru vecinii de la Ruse (Bulgaria) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

             https://www.facebook.com/reel/736650502518819 Un accident rutier grav a avut loc, în această după-amiază, în satul Grădiștea, comuna Comana, județul Giurgiu. O mașină s-a răsturnat după ce șoferul, un tânăr de 19 ani din județul Ilfov, ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, primele […]

Articolul Accident spectaculos în comuna Comana: o mașină s-a răsturnat, iar două persoane au ajuns la spital (Vezi Link) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Astăzi, 27 august, polițiștii Secției nr.5 Poliție Rurală Giurgiu au continuat verificările privind sesizarea unui bărbat, cu privire la faptul că nepotul său nu i-ar permite accesul în locuința din localitatea Malu, județul Giurgiu, pentru a-și vizita cumnatul. Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Malu, nu […]

Citeste pe larg