Miliardarul Robert Durst, condamnat pe viaţă pentru uciderea prietenei sale, a murit în închisoare la vârsta de 78 de ani, potrivit avocatului său, citat de BBC, informează News.ro. Durst a murit ca deținut în California, după ce a pledat vinovat în septembrie pentru uciderea prietenei sale Susan Berman. A ucis-oCiteste pe larg

Un român a fost judecat în Elveţia de Tribunalul penal federal şi condamnat la şase ani şi două de luni de închisoare, după ce s-a dovedit că el a fost autorul unui atac cu explozibil asupra unui bancomat din St. Gallen, în decembrie 2019. Procesul a reprezentat o premieră pentruCiteste pe larg

Jacob Chansley, un activist pro-Trump, care se declara șamanul Qanon, vopsit și purtând o pereche de coarne de bivol, unul din simbolurile atacului de la Capitoliul din 6 ianuarie, a fost condamnat miercuri la aproape trei ani și jumătate de închisoare de un tribunal dinWashington, o pedeapsă mai ușoară decâtCiteste pe larg

Fostul senator român Dan Şova a fost condamnat de către Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare. Politicianul a primit decizia astăzi (n.r. – miercuri – 17 noiembrie). Acesta este acuzat de trafic de influenţă în dosarul “CET Govora”. Dan Şova, din nou în spatele gratiilor Fostul ministruCiteste pe larg

  Margherita, ”Prințesa” Clejanilor a fost condamnată în dosarul în care era acuzată că a condus sub influența drogurilor.  Dacă nu va achita amenda de 16.000 de lei, ar putea fi închisă pentru 200 de zile la Penitenciarul de femei,  Târgșor. Ea nu va avea  voie să conducă timp deCiteste pe larg

Ion Surdu, câștigătorul sezonului 3 Exatlon România, a decis să părăsească definitiv țara natală și s-a mutat în Poznan, Polonia. Fostul barman a fost unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți de la Exatlon. A câștigat Exatlon România și acum s-a mutat în altă țară În 2019, Ion Surdu a câștigatCiteste pe larg

Anda Vlădescu, o tânără psiholog din Buzău, se afla în luna august a anului 2020 la volanul maşinii personale  când poliţiştul Adrian Popa, angajat la Serviciul Rutier al IPJ Buzău, a observat defecţiuni la sistemul de semnalizare şi a încercat să o oprească. Pentru că şoferiţa nu a oprit, poliţistulCiteste pe larg

Anda Vlădescu, o tânără psiholog din Buzău, se afla în luna august a anului 2020 la volanul maşinii personale  când poliţiştul Adrian Popa, angajat la Serviciul Rutier al IPJ Buzău, a observat defecţiuni la sistemul de semnalizare şi a încercat să o oprească.  Pentru că şoferiţa nu a oprit, poliţistulCiteste pe larg

Cristian Cioacă ar putea ieşi din închisoare mai repede. Cristian Cioacă a primit o condamnare de 15 de ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte în cazul Elodiei Ghinescu, dar fostul polițist ar putea ieși de după gratii mai rapid pentru bună purtare. Cristian Cioacă ar putea ieşi dinCiteste pe larg

Matei Strugurel, primul român condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iese din închisoare după ce Judecătoria Buzău a admis redeschiderea dosarului și desființarea sentinței de condamnare la un an de inchisoare. Matei Strugurel, primul român condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iese din închisoare Tânărul în vârstă de 37 de ani, dinCiteste pe larg

Simon Silwood, ​un fan al echipei West Bromwich Albion a fost condamnat la opt săptămâni de închisoare cu executare pentru un mesaj rasist postat pe reţelele de socializare la adresa mijlocaşului Romaine Sawyers, jucător al formaţiei favorite, informează mirror.co.uk. Silwood, în vârstă de 50 de ani, a fost condamnat, joi,Citeste pe larg