În opinia mea, giurgiuvenilor trebuie ca PSD Giurgiu să le adreseze scuze.Azi județul Giurgiu a fost din nou pus în atenția presei naționale de membri marcanți ai Partidului Social Democrat filiala Giurgiu. Din păcate, așa cum am fost obișnuiți, nu acțiuni care să vină în sprijinul dezvoltării județului nostru sauCiteste pe larg

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, a lui Viorel Dinu, acesta fiind acuzat de luare de mită. ”ProcuroriiCiteste pe larg

Premierul Florin Cîţu se alege cu plângere la DNA pentru scandalul care o vizează pe fosta sa consilieră Mioara Costin. „Reprezentanţii Declic, alături de avocaţi, vor depune vineri, 30 iulie, la ora 11,30, denunţul pe numele prim-ministrului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin. Denunţul pentru abuzCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu CARTEA ZILEI – recomandare de lectură Consilier de imagine corporală: Opt paşi simpli pentru a-ţi îndrăgi înfăţişarea Autor: Thomas F. Cash, traducere din limba engleză de Diana Andreea Dobrescu Editura All Pentru informaţii despre disponibilitatea titlului, vă rugăm să accesaţi catalogul online al Bibliotecii Judeţene „I.A.Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 📢Recrutare funcții publice de execuție vacante de consilier clasa I grad debutant la Biroul Autorizații și Documentații de Urbanism și consilier clasa I grad superior din cadrul Compartimentului investiții și autorizare lucrări publice de investiții al Direcției Tehnice ✅În condiţiile prevăzute de art. 469 alin3 și 6Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 📢Recrutare funcții publice de execuție vacante de consilier clasa I grad debutant la Biroul Autorizații și Documentații de Urbanism și consilier clasa I grad superior din cadrul Compartimentului investiții și autorizare lucrări publice de investiții al Direcției Tehnice ✅În condiţiile prevăzute de art. 469 alin3 și 6Citeste pe larg

Rămâne Ana Muneanu consilier local sau nu? Este una dintre întrebările rămase fără răspuns după ce Biroul Judeţean al USR a decis suspendarea Anei Munteanu din partid pentru că „a făcut o eroare de judecată şi a acţionat într-o manieră neinspirată şi inadecvată poziţiei de consilier local pe care oCiteste pe larg

Surse politice din Ministerul Sănătăţii au precizat pentru „Adevărul” că Simona Pârvu, actualul director general al Institutului Naţional de Sănătate Publică ar urma să fie demisă din funcţia, iar la începutul săptămânii următoare să fie impus un medic sprijinit de actuala conducere a instituţiei, în prezent consilier al ministrului VladCiteste pe larg

Premierul Florin Cîțu a semnat luni numirea Mariei Mădălina Turza în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, după ce aceasta a fost eliberată din funcția de președinte al Agenției pentru Persoane cu Dizabilități, Copii și Adopții, pentru a fi înlocuită cu o persoană desemnată de PNL, scrieCiteste pe larg

Suceveanul i-a transmis două întrebări lui ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, aşteptând răspunsurile în „virtutea transparenţei”.  Bărbatul a vrut să ştie dacă grila de salarizare a personalului adminstraţiei eparhiale a fost modificată după decesul fostului arhiepiscop ÎPS Pimen şi dacă salariile sunt acoperite din bani de la bugetulCiteste pe larg

Primăria Municipiului Salonta, judeţul Bihor organizează concurs pentru ocuparea pe o perioadă determinată a funcției contractuale temporar vacante de consilier I, grad profesional I, în cadrul Compartimentului Proiecte-Fonduri Externe. [cgcontractual] [cscontractual] studii universitare de licență, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sauCiteste pe larg

Primăria Comunei Pipirig, Judeţul Neamţ, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de consilier juridic. [cgcontractual] [cscontractual] nivelul studiilor – studii universitare de licența absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul juridic; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului –Citeste pe larg

Centrul de Asistenţă Medico-Socială Codăeşti, cu sediul în Codăeşti, județul Vaslui, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de consilier juridic, gradul I. [cgcontractual] [cscontractual] studii superioare în domeniul științelor sociale, ramura științe juridice; 4 ani vechime în specialitatea studiilor. [cal] 08 ianuarie 2021,Citeste pe larg