Sâmbătă, 18 decembrie, după amiază, ne-am întâlnit cu o ceată de colindători de ocazie, îmbrăcați în Moși Crăciuni, în imediata apropiere a târgului amenajat de autoritățile locale în Municipiu,  vis a vis de Spitalul județean Giurgiu. Întrebați dacă au avut necazuri din cauza desfășurării acestei activități, de ce fac acestCiteste pe larg

În cursul săptămânii trecute, Primăria comunei Călugăreni a continuat lucrările la reabilitarea drumului ce leagă localitățile Călugăreni și Hulubești prin turnarea primul strat de asfalt pe o distanță de 2 km. Lucrările s-au oprit în această perioadă, lăsând porțiunea de drum ce s-a lăsat, să se stabilizeze, până la primăvară.Citeste pe larg

Povestea primei păduri comunitare din România merge mai departe. Voluntarii au continuat sâmbata trecută, dar și astăzi 27 noiembrie 2021, activitățile de plantare a încă 10.000 de arbori și arbuști pe o suprafață de două hectare, pe malul Canalului Cama. Prezent la toate activitățile de plantare a fost și edilulCiteste pe larg

Negocierile cu PSD continuă, au decis, în ședința de vineri, liberalii, însă pun pe masă o nouă condiție ce pune în pericol continuarea colaborării cu UDMR. PNL vrea miniștri pentru Dezvoltare sau Transporturi. Au fost discuții dure în spatele ușilor închise.  Liberalii s-au răzgândit, cu câteva zile înainte de consultărileCiteste pe larg

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra incidenței cumulate la 14 zile, la data de 18.11.2021: UAT ‰ JUDEŢ GIURGIU 2,66 JOIŢA 7,62 GĂUJANI 7,07 SĂBĂRENI 5,98 BULBUCATA 5,71 BĂNEASA 5,65 IZVOARELE 5,64 STĂNEŞTI 5,57 COMANA 4,86 SCHITU 4,73 PUTINEIU 4,67 STOENEŞTI 4,4 COLIBAŞI 3,59 ADUNAŢII-COPĂCENI 3,57 OINACU 3,52 FLOREŞTI-STOENEŞTICiteste pe larg

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU  COMUNICAT DE PRESĂ 17.11.2021 Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra incidenței cumulate la 14 zile, la data de 17.11.2021: UAT ‰ JUDEŢ GIURGIU 2,8 JOIŢA 7,88 BULBUCATA 7,14 GĂUJANI 6,63 SCHITU 6,08 SĂBĂRENI 5,98 IZVOARELE 5,96 BĂNEASA 5,86Citeste pe larg

„Haosul din Învăţământ continuă, cu efecte dezastruoase pentru viitorul copiilor din ţara noastră! Fără să aibă vreo vină, sute de mii de elevi sunt condamnaţi, în continuare, la lipsa de educaţie pentru că unele măsuri nu au fost luate la timp, iar altele nu au nicio noimă. Pentru mulți copii,Citeste pe larg

Consiliul Local al municipiului Giurgiu a adoptat cu ceva timp în urmă un proiect de eficientizare al iluminatului public de care să beneficieze întregul municipiu. Această eficientizare a iluminatului public a presupus montarea a 4400 de lămpi cu tehnologie LED. În discuția purtată cu Adrian Răcaru, acesta ne preciza careCiteste pe larg

La fiecare sfârșit de săpămână, Inspectoratul Școlar Giurgiu centralizează situația cadrelor didactice vaccinate din județul Giurgiu, pentru a se stabili modalitatea de desfășurare a cursurilor în funcție de baremul impus, 60% profesori vaccinați pentru ca școala să funcționeze fizic. Față se săptămâna trecută, în municipiul Giurgiu situația s-a schimbat semnificativ.Citeste pe larg

În cursul săptămânii trecute, mai exact joi, 28 și vineri, 29 octombrie, angajați ai Giurgiu Servicii Publice, Giurgiu Servicii Locale și Rosal Group au curățat curtea giurgiuveanului care de ani buni și-a transformat curtea într-o imensă groapă de gunoi. Acțiunea de salubrizare a fost destul de anevoioasă, deoarece cantitatea deCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Proiectele cu finanțare europeană continuă în municipiul Giurgiu ✅Primăria municipiului Giurgiu are, în prezent, mai multe proiecte care se află în perioada de contractare, iar pentru două dintre acestea, consilierii locali au aprobat în ședința ordinară de la sfârșitul lunii octombrie, documentațiile și indicatorii tehnico-economici. ✅Este vorbaCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Proiectele cu finanțare europeană continuă în municipiul Giurgiu ✅Primăria municipiului Giurgiu are, în prezent, mai multe proiecte care se află în perioada de contractare, iar pentru două dintre acestea, consilierii locali au aprobat în ședința ordinară de la sfârșitul lunii octombrie, documentațiile și indicatorii tehnico-economici. ✅Este vorbaCiteste pe larg

În prezent, Primăria municipiului Giurgiu are demarate mai multe proiecte care se află în perioada de contractare, iar pentru două dintre acestea, consilierii locali au aprobat în ședința ordinară de la sfârșitul lunii octombrie, documentațiile și indicatorii tehnico-economici. „Este vorba despre proiectele „Lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice: ȘcoalaCiteste pe larg