Poporul nu mai are reprezentare reală nici în Congres, nici în Guvern. Mai rămâne, ca ultimă speranță de viață a unui organism căzut pradă unei boli autoimune, votul electoral onest, care, în ciuda corupției cancerigene din guvernarea americană, mai are șansa de a dărui o gură de oxigen plămânului național.Citeste pe larg

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a reacționat la informația potrivit căreia fostul premier al Marii Britanii, Liz Truss, i-ar fi trimis un mesaj Secretarului de stat al SUA, Anthony Blinken, cu textul ”s-a făcut” imediat după avaria de la gazoductele Nord Stream, relatează cotidianul Izvestia.Citeste pe larg

Corespondentul VGTRK, Andrei Rudenko, a publicat pe canalul său de pe rețeaua Telegram o înregistrare video cu doi mercenari din Statele Unite, luați prizonieri lângă Harkov, relatează publicația Gazeta.ru. Jurnalistul a precizat, de asemenea, numele prizonierilor – Alexander Drukey, din orașul Tuscaloosa, statul Alabama, și Andy Win, din Harstel, acelașiCiteste pe larg

Universitarul clujean Marius Balo, care a fost închis 8 ani la Shanghai, ne-a trimis o scrisoare mișcătoare La ora la care publicăm aceste rânduri, Marius Balo ar trebui să se afle în avion spre România după cei 8 ani de chin, umiliri și suferințe. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ministerul rus al Apărării a prezentat corespondența fiului președintelui Statelor Unite, Joe Biden, Hunter, cu angajați ai Direcției de reducere a amenințărilor a Pentagonului și cu contractorii ministerului american al Apărării din Ucraina. Noile detalii au fost relatate jurnaliștilor de șeful Trupelor de protecție chimică, biologică și împotriva radiațiilor aleCiteste pe larg

Anul acesta, în loc să urmeze îndemnul nostru domnul primar a renunțat la arborarea steagului însă a recurs la altfel de matrapalzâcuri în speranța că va păcăli autoritățile statului român și nu va fi amendat. Cerem autorităților Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În contextul în care a vorbit de faptul că în continuare unele state sunt influenţate de dependenţa faţă de gazele livrate de Rusia, premierul polonez a subliniat: „Prin aceste conducte curge şi sângele oamenilor nevinovaţi. Partenerii noştri din UE nu trebuie să mai finanţeze maşinăria de război rusă”, a subliniat MateuszCiteste pe larg

Nu, nu este o imagine de film. Nu, nu este o luare de ostatici. Este doar câmpul de luptă pe care Măria Sa Mobutu Seseseko Wazabanga Trudeau al II lea al Canadei și-a trimis toate organele să înfrângă convoiul camionagiilor, descriși în fiecare zi drept dușmanii poporului, teroriști Read MoreCiteste pe larg

Nu, nu este o imagine de film. Nu, nu este o luare de ostatici. Este doar câmpul de luptă pe care Măria Sa Mobutu Seseseko Wazabanga Trudeau al II lea al Canadei și-a trimis toate organele să înfrângă convoiul camionagiilor, descriși în fiecare zi drept dușmanii poporului, teroriști Read MoreCiteste pe larg